Guvernul Spaniei nu va prelungi moratoriul de liberă circulaţie pe piaţa muncii a românilor şi bulgarilor. Consiliul de Miniştri spaniol a hotărât azi că românii şi bulgarii vor prefera să muncească în ţările de origine, deoarece situaţia economică din Spania s-a înrăutăţit, iar în România şi Bulgaria s-a înregistrat o creştere economică generată de fondurile europene.
„Potrivit datelor pe care le avem în prezent, ridicarea moratoriului începând cu data de 31 decembrie nu va avea efecte negative pe piaţa muncii din Spania”, a declarat ministrul Muncii şi Imigraţiei, Celestino Corbacho.
Ministrul a precizat că eforturile pe care le fac guvernele României şi Bulgariei în atragerea muncitorilor în ţările de origine a constituit un factor important în luarea deciziei.
Cu toate acestea, în luna iunie, se va întocmi un studiu al fluxului migratoriu, pentru a se evalua efectele pe care le va avea permiterea liberei circulaţii a muncitorilor români şi bulgari.
„Ne bucurăm foarte mult că moratoriul nu va fi prelungit şi că românii vor putea lucra legal în Spania şi vor beneficia de aceleaşi drepturi ca şi muncitorii spanioli”, a declarat Ambasadoarea României la Madrid Maria Ligor.
Potrivit Acordului de adeziune la Uniunea Europeană semnat între Spania şi România, muncitorii români au avut restricţie pe piaţa muncii timp de doi ani. Perioada de restricţii ar fi putut fi mărită cu încă trei ani şi în caz de necesitate cu înca doi ani.
Începând cu data de 1 ianuarie 2009, peste 300.000 de români şi bulgari care lucrează la negru în Spania vor avea drept de muncă fără restricţii.