Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutul National de Statistica: Economia franceza va intra in recesiune in 2009, pentru prima data dupa 16 ani

Publicat in HotNews, vineri 19 decembrie 2008 ·

Economia franceza va intra in recesiune in primele luni ale lui 2009, pentru prima data din 1993, cu o economie in cadere libera si o crestere accentuata a somajului, potrivit previziunilor Institutului National de Statistica (INSEE), citate de AFP.

INSEE estimeaza ca, dupa o crestere modesta de 0,1% a PIB-ului francez in al treilea trimestru al lui 2008, acesta va scadea cu 0,8% in ultimul trimestru din 2008, respectiv cu 0,4% in primele trei luni din 2009.

Potrivit institutiei, primele efecte ale programului de 26 miliarde de euro pentru sprijinirea economiei, anuntat la inceputul lunii decembrie de presedintele Nicolas Sarkozy, se vor face simtite abia din trimestrul al doilea, anul viitor.

Aceasta incetinire a cresterii economice se traduce in pierderea a numeroase locuri de munca: 71.000 in 2008, apoi 169.000 numai in primul trimestru al lui 2009, mai spune INSEE. Economia franceza va intra in recesiune in primele luni ale lui 2009, pentru prima data din 1993, cu o economie in cadere libera si o crestere accentuata a somajului, potrivit previziunilor Institutului National de Statistica (INSEE), citate de AFP.

INSEE estimeaza ca, dupa o crestere modesta de 0,1% a PIB-ului francez in al treilea trimestru al lui 2008, acesta va scadea cu 0,8% in ultimul trimestru din 2008, respectiv cu 0,4% in primele trei luni din 2009.

Potrivit institutiei, primele efecte ale programului de 26 miliarde de euro pentru sprijinirea economiei, anuntat la inceputul lunii decembrie de presedintele Nicolas Sarkozy, se vor face simtite abia din trimestrul al doilea, anul viitor.

Aceasta incetinire a cresterii economice se traduce in pierderea a numeroase locuri de munca: 71.000 in 2008, apoi 169.000 numai in primul trimestru al lui 2009, mai spune INSEE.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 8 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 9 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00 / Ce reguli trebuie să respecte competitorii electorali

G4Media acum 37 minute
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, în acest context, Autoritatea Electorală Permanentă reamintind competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 13 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 10 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 7 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, se retrage temporar din funcţie. El este anchetat pentru comportament sexual nepotrivit

News.ro acum o ora
Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, se retrage din funcţie până când ancheta privind acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit va ajunge la final, a anunţat instanţa de la Haga, citată de The Guardian. Vineri, personalul d

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 7 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Gândul: Fraudă masivă la votul din R. Moldova. Maia Sandu ar coordona operațiunea – surse

Mediafax acum 10 ore
După ce George Simion, liderul AUR și finalist în cursa prezidențială, i-a cerut Maiei Sandu să oprească „turismul electoral”, Gândul a descoperit o rețea bine pusă la punct de oameni care aduc cu forța cetățeni la secțiile de votare din țara vecină

Vremea

București
acum

sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/19°
lun.

8°/20°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/21°
mar.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

6°/14°
mar.

5°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°