- Editorial - nr. 226 / 19 Decembrie, 2008 Nu este o noutate ca sunt destui politicieni romani cu gulere albe, politicieni care, desi validati de catre electorat, nu reusesc, de ani buni, sa convinga, pentru ca nu stiu sau nu vor sa aplece ureche la durerile neamului. In ciuda faptului ca unii dintre ei apar seara de seara pe micile ecrane, prezentele lor nu sunt convingatoare, nici acum, dupa cei 19 ani in care libertatea la noi a insemnat inclusiv dreptul la ipocrizie si minciuna, de care sunt constienti, dar le folosesc cu buna stiinta pentru a ramane in atentia opiniei publice, cu intentia, mai putin declarata, de a-i lua "fata" colegului de partid, pentru ca o treapta ierarhic superioara in orice formatiune politica inseamna, de fapt, un cuvant mai greu, o putere de decizie mai mare, insotite de nelipsitele foloase in interes propriu. Ma uitam zilele trecute la un post de televiziune care prezenta cateva secvente cu parintii premierului desemnat, Emil Boc. Oameni la casa lor, intr-un Maramures in care cinstea si dreptate, bunul-simt si cei 7 ani de acasa sunt sfinte, oameni care, asemeni consatenilor lor, se confrunta cu greutati, chiar daca fiul lor este, la acest moment, un om politic insemnat. Cum zic, de regula, satenii, Boc a ajuns un om mare. Ramane ca activitatea viitoare a domniei sale sa valideze asteptarile pe care le au romanii de la un politician legat, pare-se, mai mult decat altii, de glia natala, dar care, zic gurile rele, este mult prea supus fata de "tutorele" sau, nimeni altul decat presedintele Basescu, din vorba caruia nu iese. Din nefericire, oamenii politici romani, oameni cu staif, odata cocotati pe anumite trepte ale ierarhiei sociale, uita mult prea repede de unde au plecat, uita de asteptarile pe care le au apropiatii lor, familiile lor, electoratul lor de la ei, promisiunile nefiind transpuse in fapte, astfel ca ele ajung