Cutremurul cel mare din februarie 1838 a produs Bucurestilor, prin durata lui, parand ca nu se mai sfarseste, groaza si multe stricaciuni. Au cazut atunci nenumarate turle de biserici, s-au crapat ori chiar surpat zidurile sfintelor lacase. Conacele boieresti intinse, cu acoperis usor, de sindrila, precum si casutele de chirpici ale mahalagiilor au rezistat insa.
Intre monumentele falnice ale orasului de altadata distruse de cutremur a figurat si ctitoria fiicei lui Brancoveanu, desi abia fusese reparata de banul Grigore Brancoveanu. A fost atat de deteriorata, incat, la sugestia arhitectului Feiser, sotia banului s-a vazut nevoita sa dispuna recladirea ei. Lucrul a durat patru ani batuti pe muchie, mai precis, din 1839, pana in 1842, planurile fiind intocmite in al doilea semestru al anului 1838, desigur, dupa semnarea contractelor cu arhitectul Josef Hartl si cu pictorul Nicolae Polcovnicul.
In anul 1842, biserica a fost gata, insa credinciosii ortodocsi s-au trezit dinaintea unui monument nemtesc, in stil neogotic. Faptul trebuie sa fi maniat, intrucat se incalcasera traditii bizantine si locale intr-o maniera de neinteles, provocatoare. Determinati de presiunea continua exercitata de mitropolitul Calinic Miclescu, epitropii Asezamintelor Brancovenesti au decis in anul 1881 demolarea bisericii neogotice si inaltarea alteia, apropiata de stilul traditional. Paradoxal, din colectivul arhitectilor care au intocmit planurile noii biserici, unul singur a fost roman si ortodox: Alexandru Orascu!
Cutremurul cel mare din februarie 1838 a produs Bucurestilor, prin durata lui, parand ca nu se mai sfarseste, groaza si multe stricaciuni. Au cazut atunci nenumarate turle de biserici, s-au crapat ori chiar surpat zidurile sfintelor lacase. Conacele boieresti intinse, cu acoperis usor, de sindrila, precum si casutele de chirpici ale mahalagiilor au re
