Ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii a inceput cu scaderi, iar lichiditatea este foarte scazuta. Investitorii nu mai sunt atrasi de tranzactiile de pe bursa romaneasca, iar unii dintre ei preferand sa intre deja in vacanta. Actiunile Contor Group Arad continua sa se deprecieze, pierzand 14,95% din valoare pana la cotatia de 0,0910 lei.
La ora 10.30, indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborat cu 0,51%, in timp ce indicele compozit, BET-C, s-a depreciat cu 0,48%. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 0,55%, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, s-a apreciat cu 0,01 %. Indicele ROTX, jucat la bursa de la Viena, a coborat cu 0,76%, in timp ce indicele BET-FI a pierdut 0,67%.
Actiunile celor cinci societati de investitii financiare au debutat cu scaderi dupa ce in sedinta de joi inregistrasera aprecieri de aproape 3%. Titlurile SIF Banat Crisana au scazut cu 1,82% pana la 0,5400 lei, in vreme ce actiunile SIF Muntenia au stagnat la cotatia de 0,5850 lei/actiune. Actiunile SIF Oltenia s-au depreciat cu 0,85% pana la 0,5800 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova au pierdut 0,88% pana la 0,5650 lei.
In domeniul petrolier, actiunile Petrom au scazut cu 0,56% la 0,1790 lei, in vreme ce titlurile Rompetrol Well Services au urcat cu 5,77% la 0,2750 lei.
In domeniul energetic, actiunile Transgaz Medias au ramas la 120,70 lei, in timp ce titlurile Dafora Medias au urcat cu 0,25% la 0,0400 lei.
In domeniul bancar, actiunile Erste Bank au pierdut 1,69% pana la 52,20 lei, in timp ce titlurile BRD au scazut cu 1,84% la 8,00 lei.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro
Ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii a inceput cu scad