Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte pentru 5 scoli speciale si un ambulatoriu

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 19 decembrie 2008 ·

Autoritatile judetene intentioneaza sa atraga fonduri europene pentru modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitatului "Sf. Ioan". Astfel, in cursul zilei de astazi va fi trimis la Agentia pentru Dezvoltare Nord-Est proiectul prin care se doreste obtinerea a 850.000 de euro din fondurile alocate prin Programul Operational Regional (POR). "Documentatia va intra in evaluare, iar la inceputul anului viitor vom afla daca proiectul va fi aprobat pentru finantare", au precizat reprezentantii Consiliului Judetean (CJ). Proiectul va fi depus pentru a atrage fonduri europene pe axa 3.1. a POR, cea privind reabilitarea, modernizarea si dotarea insfrastructurii serviciilor de sanatate. T otodata, ieri au fost trimise spre Neamt cele opt volume ale proiectului privind modernizarea a cinci scoli speciale din judet. "A fost nevoie sa facem unele modificari la proiect si le-am trimis azi (n.r. - ieri) la ADRNE. Ne incadram in termen, pentru ca documentatia trebuia depusa pina pe 19 decembrie", a anuntat vicepresedintele CJ, Constantin Adascalitei. Proiectul vizeaza atragerea de fonduri pe axa 3.4 a POR, cea privind refacerea infrastructurii educationale preuniversitare, universitare si de formare continua. Concret, se intentioneaza reabilitarea si modernizarea Scolii Speciale "C. Paunescu", a Grupului Scolar "Ion Holban" din Iasi, dar si a Liceului "Moldova" pentru elevi cu deficiente de vedere si a altor doua scoli speciale din Tirgu Frumos. Valoarea proiectului este de peste 8,5 milioane de euro, din care CJ ar trebui sa contribuie cu aproximativ 1,9 milioane de euro. Din fondurile europene ar putea fi acoperite lucrari care vizeaza extinderea sau consolidarea cladirilor, dotari cu echipamente, dar si modernizarea prin crearea de facilitati speciale pentru persoanele cu dizabilitati. Autoritatile judetene intentioneaza sa atraga fonduri europene pentru modernizarea Ambulatoriul

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°