Una din minunatele povestiri ale lui Julio Cortazar, Autostrada sudului, se desfăşura în jurul unui ambuteiaj de proporţii care constituia pretextul unor relaţii efemere în amalgamul tribal de mărci de maşini şi şoferi. Aparent durabile, relaţiile se desfăceau uşor, ireversibil odată ce traficul era reluat împingându-i pe unii departe de ceilalţi ca pe nişte resturi purtate de valuri. Povestirea rămânea suspendată într-o întrebare pe care am regăsit-o reformulată în documentarul apocaliptic al lui Alexandru Solomon: ,Unde s-o duce atâta lume cu atâtea maşini?" Interstiţiul cu iz filosoficesc de reflecţie destinală aparţine unui şofer exasperat de traficul împiedicat, haotic, dement din Bucureştiul de azi. El desenează mai degrabă nedumeriri moromeţiene, însă registrul acesta se vede completat de un personaj mai complex, peruanca Gina Raso, pentru care traficul nu reprezintă doar o chestiune de aglomeraţie şi nu doar o problemă care aşteaptă rezolvarea tehnică de la un edil responsabil, ci dezvăluie un reflex mentalitar. Comparaţia cu megalopolisul Lima, oraş cu peste 10 milioane de locuitori, un oraş periculos cum îl caracterizează ea, relevă deosebirea esenţială. Bucureştiul este un oraş calm, care oferă siguranţă, cu un trafic dement ca şi cum întregul potenţial hormonal-carnasier al locuitorilor lui s-ar descărca la volan, pe când Lima este un oraş extrem de periculos, cu un nivel de infracţionalitate ridicat, însă cu un trafic liniştit, civilizat. Regizorul navighează alături de cinci personaje, un poliţist, un delivery boy simpatic, un infirm, infirmitate cauzată de un accident de maşină, dar care se descurcă la volan realizând adaptări ingenioase ale automobilelor pentru cei cu nevoi speciale, o frumoasă peruancă căsătorită în Franţa, mamă a trei copii, un bărbat de vârsta a treia a cărei fiică, Bianca, a murit într-un accident de maşină şi care survolează tris