Leul s-a intors in timp cu patru ani, coborand fata de euro la nivelul la care s-a mai aflat ultima data la sfarsitul lui decembrie 2004.
BNR a calculat ieri un curs de 3,9530 lei pentru un euro, cu 1,58 bani peste nivelul precedent. Precedentul varf, de 3,94 lei pentru un euro, fusese atins in timpul atacului asupra leului de la inceputul lui octombrie. Atunci BNR a intervenit insa energic pe piata si a trimis cotatiile sub nivelul de 3,8 lei pentru un euro.
Evolutia din ultimele zile schiteaza insa un scenariu diferit. Leul este sub o presiune puternica de depreciere, pe fondul unui sentiment regional negativ, la care se adauga si cererea mare de valuta din partea importatorilor. Cotatiile au urcat ieri pe piata interbancara pana la 3,98 lei pentru un euro, dupa ce miercuri oscilasera la 3,95-3,96 lei/euro. De la inceputul lunii, leul a pierdut aproape 4% in fata euro, insa deprecierea a fost graduala si a avut loc pe fondul unor volume mici de tranzactionare.
"Intreaga regiune este prost vazuta de investitori, din cauza fundamentelor slabe. Daca nu intervenea BNR, euro ar fi trecut de 4 lei. Cred ca BNR asigura o depreciere graduala a cursului, astfel incat oamenii sa aiba timp sa isi ajusteze comportamentul de consum si sa mai ramana cu bani si pentru plata ratelor", a comentat un dealer.
Euro a trecut pe piata din Polonia de 4,1 zloti, iar leul este relativ supraapreciat in comparatie cu majoritatea monedelor de pe pietele vecine. Zlotul, cu care in mod traditional leul evolueaza in tandem, a pierdut 8% in fata euro de la inceputul lunii si se afla la cel mai scazut nivel din iulie 2005.
"Cursul ar putea sa sparga cu usurinta pragul de 4 lei pentru un euro pana la sfarsitul anului, in ciuda interventiilor BNR pe piata. Pe fondul adancirii bruste a deficitului bugetar, ma astept ca euro sa urce spre 4,2 lei in primul trimestru din 20