Una dintre campaniile de Crăciun destinate copiilor provenind din familii fără posibilităţi materiale, din sud-estul Europei, i-a unit în acest an pe elevii oraşului britanic Greater Manchester, cu cei din satul Iacobeni, în apropiere de Iaşi. Copii din Marea Britanie care au participat la iniţiativa lansată de Rotary Shoebox Romania, au cumpărat, din banii de buzunar, diferite cadouri, pe care le-au pus în cutii de pantofi.
Ajunse la destinaţie, acestea au fost împărţite elevilor şcolii din Iacobeni. Liviu Statache, unul dintre organizatorii evenimentului, a precizat, citat de BBC, faptul că nu toţi copii vor putea primi un dar de Crăciun. "În plus, este foarte important ca aceştia să ştie că cineva se gândeşte la ei. Este un strop de fericire pe care încercăm să-l aducem".
În cadrul programului iniţiat de Rotary Shoebox Romania peste 50.000 de cutii sunt aduse, în fiecare an, copiilor din diferite şcoli din România, Moldova, Ucraina, Belarus, Croaţia şi Bulgaria.
Imagini din momentul împărţirii cadourilor sunt trimise înapoi micilor Moş Crăciuni, pentru a vedea pe cine au făcut fericiţi.
Sursa: BBC