Am văzut recent nişte fotografii cu Bucureştiul din epoca de tristă amintire. Comunist, dar curat. Au trecut aproape 20 de ani şi curăţenia asta s-a evaporat.

De fapt, a dispărut mult mai devreme. Oraşul s-a mărit, gropile s-au înmulţit, nepăsarea şi nesimţirea au explodat. Sună arhicunoscut, nu? Unii spun că oamenii s-au schimbat şi tot aud în stânga şi-n dreapta treaba asta că democraţia e înţeleasă prost în special de tineri; că tinerii sunt necivilizaţi şi golani etc.

M-am înscris în urmă cu mai mult timp pe nişte forumuri de discuţii pe Yahoo. Subiectul principal: Bucureştiul. Mesajele vin în continuare zi de zi. Sunt semne de alarmă, semne de întrebare, semne că ceva e în neregulă, semne că ar trebui luat taurul de coarne. De fapt, semne din astea sunt la tot pasul. Pe cele mai recente le-am întâlnit în şantierul arheologic din inima oraşului, în aşa-numitul Centru Istoric. Un nume frumos pentru un loc atât de înţesat de semnificaţii istorice, dar şi de gunoaie. Muuulte mucuri de ţigarete, ambalaje de tot felul, sticle de plastic goale, mirosuri pestilenţiale, ignoranţă. Deşi cei care se ocupă de săpături încearcă din răsputeri să cureţe mizeria aruncată acolo de cine ştie cine, eforturile sunt de multe ori umbrite de nepăsătorii care continuă să umple locul cu gunoaie. Adică locul în care arheologii au descoperit vestigii datând de aproximativ cinci secole. Odată înlăturat asfaltul greoi şi zgrunţuros, aruncat acolo de cine ştie ce ignorant care a vrut să ascundă ruinele oraşului de dedesubt, au fost săpate tranşee în pământ pentru a scoate la lumină vestigiile istorice. Într-un an de zile – căci lucrările de reabilitare în situl arheologic au fost iniţiate în 2007 – echipa condusă de arheologul Gheorghe Mănucu Adameşteanu de la Muzeul Municipiului Bucureşti au adus la lumina Soarelui mărturii ale trecutului acestui oraş, ale cărui răd