Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Feerie pe gheaţă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 20 decembrie 2008 ·

Craiovenii au participat aseară în număr mare la deschiderea oficială a Patinoarului din Piaţa „Mihai Viteazul“. Frigul şi ploaia nu i-au împiedicat să admire feeria pe gheaţă. În sunet de muzică şi clopoţei şi în paşi de dans, copii de-o şchioapă şi-au făcut apariţia pe luciul gheţii. Ei au aprins parcă în sufletele tuturor candela Sărbătorilor creştine de iarnă. Părinţi şi copii deopotrivă au admirat reprezentaţia artiştilor Federaţiei Române de Patinaj şi au aclamat spectacolul de muzică şi dans oferit de micuţi de la Palatul Copiilor. Personaje supradimensionate din poveşti i-au încântat pe prichindeii craiovenilor, iar pentru cei mari a fost ca o aducere aminte a clipelor fericite ale copilăriei. Spectacolul a culminat cu focul de artificii, când cerul s-a luminat sub ploaia de steluţe multicolore. Craiovenii au participat aseară în număr mare la deschiderea oficială a Patinoarului din Piaţa „Mihai Viteazul“. Frigul şi ploaia nu i-au împiedicat să admire feeria pe gheaţă. În sunet de muzică şi clopoţei şi în paşi de dans, copii de-o şchioapă şi-au făcut apariţia pe luciul gheţii. Ei au aprins parcă în sufletele tuturor candela Sărbătorilor creştine de iarnă. Părinţi şi copii deopotrivă au admirat reprezentaţia artiştilor Federaţiei Române de Patinaj şi au aclamat spectacolul de muzică şi dans oferit de micuţi de la Palatul Copiilor. Personaje supradimensionate din poveşti i-au încântat pe prichindeii craiovenilor, iar pentru cei mari a fost ca o aducere aminte a clipelor fericite ale copilăriei. Spectacolul a culminat cu focul de artificii, când cerul s-a luminat sub ploaia de steluţe multicolore.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Cod galben de ploi în 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Iaşi, Neamţ, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa şi Argeş. Conform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Car

Cât de cald va fi la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 iunie. Potrivit meteorologilor, temperaturile la început de vară vor fi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiun

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Mii de locuitori din Papua Noua Guinee, evacuaţi din calea alunecării de teren

Mediafax acum o ora
Echipele de ajutorare din naţiunea din Pacific au ajuns încă de vineri în regiunea Enga, în nordul regiunii Enga, greu accesibilă, deşi oficialii au declarat că şansele de a găsi supravieţuitori sunt mici. Locuitorii au declarat că au folosit lopeţi

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 4 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Şeful unui post de poliţie din mediul rural, reținut pentru că ar fi luat mită de la un om de afaceri. Reacția conducerii IPJ Maramureș

Ziare.com acum 44 minute
Șeful unui post de poliție din localitatea Băiuț, Maramureș, a fost reținut de ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care îl suspectează că a primit mită de la un om de afaceri din localitate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 4 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°