În puţine curţi hunedorene tăierea porcului se mai face conform vechilor tradiţii.

Ritualul tăierii porcului a început acum câteva zile. Conform datinilor, bărbaţii sunt cei care pregătesc vasele în care vor aşeza carnea şi slănina în saramură. Femeile curăţă usturoiul necesar preparării cârnaţilor şi cumpără „maţe”.  Pe vremuri, bătrânele rădeau intestinele porcului sacrificat şi le spălau cu apă şi tărâţe, o practică pe care nu o veţi vedea în prea multe curţi în aceste zile. Orice gospodar care se respectă a mers, încă de ieri, la biserică. Nu de alta, dar obiceiul spune că cel care taie porcul trebuie să fie un om curat. În plus, chiar şi cu mult înainte de apariţia activiştilor pro-drepturi ale animalelor, uciderea porcului era considerată un păcat. Aşa că, spovedirea înainte de sacrificiu face munca mai uşoară. 

Se ştie că, astăzi,  pomana porcului este unul dintre cele mai aşteptate momente ale Ignatului, însă bătrânii, mai răbdători şi mai cumpătaţi, aveau un întreg ritual de tăiere. Ei alergau animalul prin grădină „ca să scoată frica din el”. Se spune că porcul, în noaptea din ajunul Ignatului, îşi visează cuţitul apoi amuţeşte ore în şir ca şi cum ar simţi că i se apropie sfârşitul. Aceasta este perioada denumită de gospodari “tăcerea porcului”.

După înjunghiere, porcul era spălat cu apă neîncepută şi se spuneau descântece: “Carnea ta să fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul era pârlit pe primele paie secerate de ţăran în vară, puse deoparte special pentru Ignat. În foc mai erau aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie ca să iasă şoricul aromat. Abia apoi invitaţii erau cinstiţi de gospodar cu răchie, iar la finalul zilei, venea şi pomana porcului. Venea rândul butoiului de vin, care însoţea degustarea tuturor preparatelor din carne de porc. Tradiţia spune că, în ziua de Ignat, nu se lucrează altceva decât tăiatul porculu