Sunt multe tipuri de investitori, insa pentru simplitate am incercat sa ii reduc doar la doua categorii: investitori “de-a gata” si investitori “de perspectiva”. Sunt sigur ca in literatura de specialitate exista deja alti termeni mult mai sofisticati pentru a descrie aceste categorii de investitori, dar mi se par mai sugestivi si mai “romanesti” termenii de mai sus, scrie Claudiu Minea pe Jeopardy.

Investitorii de-a gata sunt cei carora le plac investitiile in afaceri sigure, in locatii atractive, cu logistica deja dezvoltata si unde tot ce trebuie sa faca e sa tranteasca o caruta de bani si sa astepte profitul. Sunt cei care au in spate un istoric indelungat (ca familie sau ca si companie) si dispun de fonduri considerabile, de aceea sunt in general mai conservatori in investitiile pe care le fac.

Investitorii de perspectiva sunt cei care vizualizeaza inaintea celorlalti potentialul de dezvoltare al unui domeniu, al unei regiuni, al unei tari sau alte arii geografice, si aleg sa investeasca in zone subdezvoltate, cu infrastructura precara, in domenii aflate intr-o dezvoltare incipienta dar cu potential ridicat.

Profilul de risc este doar un aspect al celor doua categorii, dar nu as vrea sa plictisesc cu o descriere mai amanuntita pentru ca nu acesta e scopul acestui eseu. E suficient sa spun ca nu exista o reteta a celui mai bun investitor si fiecare categorie are si avantaje si dezavantaje. In fiecare categorie sunt investitori care au facut multi bani. In fiecare categorie sunt investitori care au pierdut multi bani, sau care au dat faliment.

Romania a pornit dupa 1989 cu o economie in cadere libera. O economie in care nu foarte multa lume avea incredere si in care nu foarte multa lume era dispusa sa investeasca. Romania era o tara cu o infrastructura subdezvoltata, cu multe industrii falimentare, cu o lipsa de initiati