Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Directiei Agricole si-a lansat cea mai recenta carte

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 20 decembrie 2008 ·

Directorul Directiei Agricole si a lansat cea mai recenta carte • Evenimentul s-a petrecut la Casa Cartii, iar printre invitatii de onoare s-au numarat Camelia Gavrila, poetul Valeriu Stancu si publicistul Adi Cristi • "Tin sa precizez ca memoriile de calatorie fac parte din viata mea, din calatoriile pe care le-am facut in interes de serviciu. Astfel, am observat ce e nou in tarile Uniunii Europene si am incercat sa schimb ceva si in Iasi. De asemenea, pescuitul este un pretext pentru a fi in mijlocul naturii, pentru a observa. Intr-adevar, scrisul si dorinta de a scrie vin din interior in momentul in care nu te poti exprima in viu grai", a declarat Constantin Arustei

Ieri, in jurul orei 14.00, a avut loc lansarea cartii lui Constantin Arustei, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Evenimentul s-a petrecut la Casa Cartii, iar printre invitatii de onoare s-au numarat Camelia Gavrila, poetul Valeriu Stancu si publicistul Adi Cristi. Evenimentul festiv a fost deschis de Camelia Gavrila.

"Astazi asistam la un moment emotionant. Cu siguranta aceasta lucrare va ramane o carte importanta. Dincolo de omul politic, descoperim in paginile acestei carti fiinta reflexiva a lui Constantin Arustei. Pentru inceput ne este infatisata fiinta politica, apoi lumea taranista si soarta taranului, dar si ipostaza profetului, al predicatorului", a declarat Camelia Gavrila. Conform poetului Valeriu Stancu, autorul a reusit prin intermediul acestei carti sa prezinta cate o farama din toate experientele sale. "Cartea «Laturi pentru Pasarea Phoenix» mi-a placut. Ceea ce am avut de spus despre aceasta carte am scris in partea de Prefata a cartii. Constantin Arustei scrie de dragul de a scrie. Cred ca este singurul scriitor care nu se intreaba pentru ce si pentru cine scrie, el pur si simplu scrie pentru ca ii place. Lucrarea are un

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°