O navă sub pavilion Singapore, încărcată cu 800 de containere, a eşuat ieri-dimineaţă pe un banc de nisip, la doi paşi de intrarea în Portul Constanţa. Sursa: Cătălin Filca
Nava Wan Hai 601, cu o lungime de 276 metri, efectua manevre de părăsire a terminalului de containere din Portul Constanţa Sud Agigea, coordonată de un pilot român. Acesta trebuia să fie preluat de o şalupă în zona Portului Constanţa.
„Când nava a ajuns la capul digului, din cauza valurilor mari, pilotul nu a putut coborî. Împreună cu comandantul a luat decizia să întoarcă nava în rada interioară pentru a coborî în siguranţă. Pe timpul manevrei de întoarcere, după ce au lăsat pilotul, nava a atins un banc de nisip şi a eşuat“, spune Alexandru Mezei, directorul Căpită niei Zonale Constanţa.
Timp de cinci ore, trei remorchere şi mai mulţi piloţi au încercat să aducă nava pe linia de plutire. „De fapt, comandantul navei a ocolit şenalul navigabil şi a ajuns într-o zonă unde adâncimea apei este de 1,5-2 metri“, explică Romeo Olaru, poliţist de frontieră.
Comandantul port-containerului a fost amendat cu 8.000 lei şi tot el va plăti şi costurile operaţiunii de salvare. Şi pilotul român va fi audiat de comisia de anchetă a Căpităniei Zonale Constanţa.