Daca in majoritatea cazurilor celor care ating stelele moarteasi gaseste in plin zbor, in cazul multor jurnalisti apogeul poate fi atins la tinerete, pentru perioade scurte de timp, si coborisul spre vulg poate cauza traume cu consecinte imprevizibile. Meseria de jurnalist este dificila si stresanta. Dar marele neajuns este ca nu poti straluci intr-o astfel de cariera decit un anumit interval de timp. Ca o luminare care isi arde continutul, mai pilpiie un pic si se stinge. Dificultatea survine dupa stingerea luminarii, adica dupa golirea de continut si prabusirea in uitare sau, si mai rau, in ridicol. Majoritatea ziaristilor explozivi de dupa '89 si-au consumat continutul, de altfel foarte consistent, si au tacut pentru totdeauna. Altii mai rabufnesc, ca un vulcan care bolboroseste, amintind de eruptiile spectaculoase de altadata. Sau, mai putin spectaculos, par mai degraba a fi niste mosnegi care incearca sa mascheze neputinta intr-o hora indracita. Rabufnirile fostilor giganti aduc note pe care a cintat inegalabilul Octavian Paler. Pesimism, lehamite, dezamagiri, focuri stinse imediat ce au aruncat o flacaruie? Tonurile spuselor lor duc involuntar la evocarea apocalipsei si nu numai. Afirmatiile nu suporta replici si judecatile lor sint dorite a fi elaborate de o Curte Suprema, de natura divina. Nu, nu devin cabotini si nici nu pot fi acuzati de histrionism. Mai curind observam un apel la fenomenul de tip "histerezis", deloc justificat, atunci cind flacara creatoare incepe sa se stinga. Fenomenul acesta este prezent, aproape fara exceptie, la toti cei care au atins stelele. De ce, la o adica, n-ar trebui sa fie prezent si la jurnalisti? De ce aici sa nu fim indulgenti? Daca in majoritatea cazurilor celor care ating stelele moartea ii gaseste in plin zbor, in cazul multor jurnalisti apogeul poate fi atins la tinerete, pentru perioade scurte de timp, si coborisul spr