Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POŞTA LUI MOŞ CRĂCIUN/Copiii cer job-uri pentru părinţi

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 20 decembrie 2008 ·

În grădiniţele, şcolile şi magazinele din Moscova pot fi văzute zilele acestea nişte cutii mari, pe care scrie "Poşta pentru Moş Crăciun". Dar, spre deosebire de alţi ani, copiii cer ca Moşul să găsească un loc de muncă părinţilor.

Când Moşul va sosi şi în Parcul Kuzminski, se va vedea dacă a avut resurse pentru a oferi daruri

Pe lângă rugăminţile obişnuite, precum patine, bicicletă, telefon mobil, scrisorile pe care copiii le trimit prin "Poşta lui Moş Crăciun" conţin cereri noi, apărute pe fondul crizei mondiale, ale cărei efecte încep să fie simţite în Rusia. Astfel, au apărut scrisori în care semnatarii îi cer Moşului fie un job pentru tăticul şomer, fie un salariu mai bun pentru "mami", fie plata unor servicii pentru copii (cursuri de înot, grădiniţă etc.). Majoritatea acestor rugăminţi vin însă de la adulţii care doresc un ajutor în aceste vremuri grele.

CĂSUŢA DIN PĂDURE

Moşul din Rusia are o altă adresă. La Moscova, toate scrisorile sunt trimise la o adresă simplă: "În pădure. Lui Moş Crăciun". Şi ajung într-o casă de lemn din Parcul Kuzminski. Aici, responsabil cu sortarea lor nu este un spiriduş, ci o studentă, Marina. "Desigur, aproape toţi copiii îi cer daruri lui Moş Crăciun. Dar anul acesta, cei mici cer şi ajutor pentru părinţii lor", declara ea în ziarul rusesc Novîie Izvestia. "Mama mea nu mai lucrează. Ea a fost dată afară de la serviciu. Dar tu, Ded Moroz (Moş Gerilă – n.r.), ai nevoie de o Sneguroşka (Albă-ca-Zăpada – n.r.). Mama mea este foarte frumoasă şi bună. Ea a mai fost Sneguroşka la mine la grădiniţă. Tuturor copiilor le-a plăcut de ea. Şi ţie îţi va plăcea", a scris un băieţel de 8 ani. Surpriza anului o reprezintă faptul că a crescut mult numărul scrisorilor trimise de cei mari. În mod foarte serios, adulţii îi cer ajutor Moşului pentru a-şi plăti ratele la creditele de la bănci ori ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 3 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 5 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 8 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 5 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 4 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 9 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 11 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit. Pe 1 ianuarie împlinise 41 de ani

Libertatea acum 6 ore
Este doliu în presa din România. Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit la două zile după ce împlinise vârsta de 41 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook. Jurnalistul a activat de-a lungul carierei sale la publicații precum GSP,

Stegarul Dac s-a urcat pe clădirea Universităţii Bucureşti / Negociatorii încearcă să îl convingă să coboare / Traficul rutier în zonă, restricţionat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un bărbat cunoscut sub numele de Stegarul Dac s-a urcat, sâmbătă, pe clădirea Universităţii Bucureşti, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pompieri, prim-ajutor, dar şi negociatori care încearcă să îl convingă să coboare

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/11°