După 7 ani de război, normalitatea începe să-şi facă simţită prezenţa în deşertul din Afganistan prin mici semne care dau speranţă unui popor greu încercat. Sursa: Oana Dobre

Război într-o buclă nesfârşită de 30 de ani. Trafic de droguri care hrăneşte celulele teroriste, dar amăgeşte şi foamea micilor fermieri care cultivă mac în loc de cereale. Oameni simpli, care descoperă libertatea, dar mai au mult de învăţat ce să facă cu ea. Copii care cresc în mizerie, dar au, în sfârşit, şansa de a merge la şcoală.

O coaliţie internaţională din care fac parte 41 de ţări, dar nici una nu ştie cât îşi mai poate permite să susţină această misiune care înghite miliarde de euro, fără să producă nimic material în schimb - spre deosebire de Irak, Afganistanul nu este o piaţă de afaceri pentru contractori, care câştigă miliarde de dolari vânzând servicii către Armata americană, precum Halliburton sau Blackwater. Din toate aceste certitudini despre Afganistan se naşte, paradoxal, marea dilemă a acestei ţări: care îi va fi viitorul?

Normalitatea, adevăratul happy-end în Afganistan

Poate avea acest război un happy-end? Este întrebarea la care oficialii militari răspund rezervat, în timp ce-şi activează toate resursele de optimism.

Purtătorul de cuvânt al ISAF, generalul de Brigadă Richard Blanchette, simte mai întâi nevoia să definească termenul de „happyend“, care în Afganistan nu are nicio legătură cu filmele spectaculoase de la Hollywood. Pentru Blanchette, un sfârşit fericit ar însemna, de fapt, liniştea normalităţii. „În cele din urmă va trebui să avem un mediu sigur în Afganistan. Vorbim de instituţii politice, de Armata Naţională Afgană, de poliţie, care vor asigura un viitor bun pentru populaţia afgană. Asta trebuie să facem. Asta înseamnă un happy-end.

Definiţia lui Blanchette este perfect legată de