IQ. Chiar dacă sunt convinşi că Moşul nu există, ei nu concep Sărbătorile de iarnă fără acest simbol. Statistic, România este o ţară binecuvântată cu tineri şi copii supradotaţi, unul din patru fiind înzestrat cu un IQ peste 130. Coşmarul micuţilor abandonaţi în orfelinate, al aurolacilor, cerşetorilor şi micilor infractori apare tot mai rar în visele oamenilor mari. Sursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Răzvan Vălcăneanţu
1 /.
Vrem să uităm anii trişti în care eram „ultimii din lume“ şi privim cu speranţă spre tinerele generaţii. Le antrenăm frenetic pentru concursuri şcolare, evaluări naţionale şi olimpiade, apoi le lăsăm să emigreze. Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată a rămas în fază de proiect, iar sistemul „gifted education“, dedicat copiilor supradotaţi, pare un concept SF.
În preajma Sărbătorilor, olimpicii privesc cu suspiciune lumea celor mari, în care spiritul Crăciunului se confundă cu reclamele neverosimile.
Afacerea „Moş Crăciun“, analizată de olimpici
Elevii şcolilor generale nr. 24 şi nr. 30 din Bucureşti sunt la fel ca restul elevilor din toată lumea: unii se plictisesc teribil, iar alţii se simt grozav la şcoală, unde îşi cultivă pasiunile pentru dans, muzică, sport, literatură sau ştiinţe exacte. Chiar dacă nu reuşesc mereu să facă performanţă, se bucură de vârsta descoperirilor, a dezamăgirilor şi a iluziilor deopotrivă. Olimpicii, sau „tocilarii“, aşa cum ne-am obişnuit să-i tachinăm, sunt de obicei copii dezgheţaţi, spirituali, cu simţul umorului şi luciditate inocentă când vine vorba de afacerea „Moş Crăciun“.
„Am făcut verificări. Nu există!“
Stan Tiberiu (10 ani, clasa a IV-a). Campion naţional la dans, a participat la aproape 50 de concursuri de profil, este pasionat de matematică. „Când câştig, mă simt puternic, dar trist pentru ceilalţi participanţi. Am tim