La 32 de ani, fostul operator de reţea este din nou regele K1. El a câştigat în Japonia cel de-al treilea titlu mondial din carieră după o finală în care adversarul său, Badr Hari, a fost descalificat pentru lovire după întreruperea meciului de către arbitru. Poate că Remy Bonjasky ar fi fost una dintre vedetele portocalei mecanice dacă la 16 ani, atunci când viaţa sa era fotbalul, nu ar fi suferit o gravă accidentare. Poate ar fi urcat pe scara ierarhiei la un renumit provider de internet din Olanda, acolo unde a lucrat câţiva ani ca operator de reţea, dacă un prieten nu s-ar fi oferit să-l sponsorizeze. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta, şi Remy Bonjasky a ajuns una dintre emblemele kickboxingului.

Pe când era puşti, abia venit în Olanda, plecase pe drumul concitadinilor săi Edgar Davids sau Clarence Seedorf, şi ei născuţi în Paramaribo, capitala Surinamului, şi ajunşi apoi staruri ale fotbalului olandez. „Era greu să-mi imaginez viaţa fără fotbal. Am început să joc la cinci ani, după ce am venit în Olanda, şi mi-am dăruit tot sufletul acestui sport”, povesteşte Bonjasky pe site-ul său personal. O fractură la picior a pus, însă, frână carierei sale fotbalistice şi, în ciuda încercărilor sale repetate de a reveni la nivelul de dinaintea accidentării, Remy a fost nevoit să renunţe la sportul său favorit.

„Sport sângeros”, filmul de la care a pornit totul

Greutăţile pe care le-a întâmpinat pe când era copil şi părinţii săi au emigrat din Surinam în Olanda, pentru a încerca o viaţă mai bună, i-au construit un caracter puternic şi l-au învăţat să nu renunţe niciodată. Călindu-şi fizicul pe terenul de fotbal, Bonjasky nu putea renunţa la sport. A ajuns, dintr-o joacă cu colegii de şcoală, într-o sală de kickboxing, după ce văzuseră împreună unul dintre filmele emblematice de gen, „Sport sângeros”, cu Jean Claude van Damme.