Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cooperativa de sex

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 decembrie 2008 ·

Prostituatele din cel mai vechi cartier din Vancouver, Canada, vor să-şi deschidă bordel până la debutul JO din 2010.

Un grup de prostituate a început demersurile pentru a deschide un bordel oficial în cel mai vechi cartier din oraşul canadian Vancouver.

Sue Davis, una dintre iniţiatoarele proiectului, a declarat că demersurile sale sunt cu atât mai îndreptăţite cu cât cartierul Downtown Eastside este cel mai rău famat din zonă, informează site-ul The Canadian Press.

Cu gândul la Jocurile Olimpice

După ce a cerut informaţii de la o firmă de consultanţă specializată în proiecte privind prestaţiile de natură sexuală, ea a primit şi confirmarea că iniţiativa sa este de bun augur. În Canada, prostituţia este legalizată, însă bordelurile - nu.

Cooperativa de prestaţii sexuale ar trebui să-şi deschidă bordelul până la debutul Jocurilor Olimpice din 2010, care se vor desfăşura în Canada. „Dar, până atunci, mai trebuie să dezvoltăm câteva acţiuni privind recalificarea prostituatelor cu activitate de durată în domeniu, obişnuite mai mult cu strada“, consideră Sue Davis.

Ea a proiectat viitorul stabiliment sub forma unui salon de masaj, în care să existe şi prestaţii sexuale pentru clienţi. „Sunt sigură că rezidenţii şi oamenii de afaceri din cartierele în care există prostituţie şi-ar dori ceva diferit, ce n-au mai încercat până acum“, mai afirmă iniţiatoarea.

Consultantele poliţiei

Sue Davis a avut deja mai multe întâlniri oficiale cu poliţiştii din Vancouver, în cadrul cărora i-a învăţat despre modul în care trebuie să trateze prostituatele. Ea s-a mai întâlnit şi cu reprezentanţi ai diverselor grupuri şi categorii socio-profesionale, făcându-le prezentări complete despre tipul de comportament pe care cetăţenii trebuie să-l abordeze atunci când se întâlnesc cu „fetele“. P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost activat Planul Roșu de intervenție, după un accident în care este implicat un microbuz care transporta mai multe persoane

Ziare.com acum 21 minute
Un microbuz cu 7 pasageri a ieșit în afara părții carosabile vineri, pe raza localității Ciumârna, din județul Suceava. Două persoane au rămas încarcerate, una fiind inconștientă și supusă manevrelor de resuscitare. Pentru gestionarea eficientă a mi

SUA: Două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe o clădire, în California

News.ro acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte 18 au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe o clădire comercială din sudul Californiei, afirmă oficiali citaţi de BBC. Zece persoane au fost transportate la spital cu răni, a arătat, joi după-

Romaero a raportat pierderi de 24,77 milioane lei în prima parte a anului 2024 / Lipsa capitalului de lucru şi migraţia personalului direct productiv spre piaţa de muncă externă se numără printre cauze

News.ro acum o ora
Romaero, companie de stat specializată în producţie, servicii şi cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile şi militare de pasageri sau cargo, a înregistrat, în primele 6 luni ale anului 2024, o pierdere de 24.777.920 lei,

Scene de film. Autorităţile sud-coreene au intrat în complexul lui Yoon, în încercarea de a-l aresta. Blocaţi de echipa de securitate a preşedintelui

Mediafax acum o ora
Nu era clar dacă Serviciul de Securitate Prezidenţial (PSS), care anterior a blocat accesul anchetatorilor cu un mandat de percheziţie în biroul şi în reşedinţa oficială ale lui Yoon, va încerca să împiedice arestarea sa. Yoon este anchetat penal pe

AUR anunță un protest pentru reluarea alegerilor pe 12 ianuarie, în București. Simion: ”Va fi cel mai mare miting”

HotNews acum 13 ore
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat, joi, că organizează pe 12 ianuarie, în București, un protest pentru a cere reluarea alegerilor „cât mai urgent”. Liderul AUR spune că va fi „cel mai mare miting”. „Prin unirea vocilor românilor vre

Preţul gazelor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni după oprirea livrărilor din Rusia

News.ro acum 4 ore
Preţul gazelor a înregistrat cel mai ridicat nivel de mai bine de un an, după ce livrările ruseşti au încetat să mai ajungă în restul Europei prin Ucraina, relatează The Guardian. Preţurile de referinţă au crescut joi la cel mai ridicat nivel din oc

Ciolacu: Aderarea completă la Schengen va impulsiona economia României

Mediafax acum 11 ore
„Faptul că suntem pe deplin în spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil. Dispariţia punctelor de frontieră de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria rep

Un tânăr drogat a distrus 15 mașini, într-o parcare din Alba Iulia. A fost surprins în plină acțiune de camerele de supraveghere

Ziare.com acum 37 minute
Mai multe mașini parcate în zona străzii Ștefan cel Mare din Alba Iulia au fost vandalizate, joi seara, de către un tânăr. Fapta a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. Potrivit localnicilor, citați de Alba 24.ro, tânărul ar fi lovit cu pumnii

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a fost externat din spital

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului, relatează Reuters şi EFE. Netanyahu a transmis pe reţeaua X că "tocmai a părăsit

18 ani de pușcărie pentru violarea a patru paciente de la Psihiatrie. Infirmierul va plăti și daune de zeci de mii de euro

Ziare.com acum 10 ore
Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu a fost condamnat la 18 ani și opt luni de închisoare pentru violarea a patru paciente. Judecătoria Sibiu a decis această sentință, în primă instanță, la data de 30 decembrie 2024, în urma unor fapt

Vremea

București
acum

vin.

3°/9°
sâm.

2°/7°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-2°/3°
lun.

-0°/9°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/7°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

0°/7°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°