Metoda europeană de sacrificare a porcului nu prinde la oamenii de la ţară. Într-un sat vechi, aflat la confluenţa a trei judeţe, Iaşi, Vaslui şi Neamţ, adăpostit de nişte dealuri largi, multe lucruri au rămas aşa cum doar copiii de ţărani veniţi la oraş le mai ştiu. Aici, de Ignat, singurul care beneficiază de asomare sau anestezie totală, este însuşi stăpânul porcului care, se tratează cu rachiu de cazan, până nu mai simte frigul de afară. O dată îndeplinit acest ritual, alături de două ajutoare, calcă apăsat noroiul, până la coteţ. „Milică, tu stai într-o parte, că io intru să-l scot afară”, spune cu încredere unul dintre bărbaţi. În câteva secunde, în gospodărie se declanşează o hărmălaie de nedescris. Porcul guiţă de mama focului, câinele latră de parcă toţi hoţii din lume au intrat în curte, iar curcanii şi raţele le ţin hangul. „Ea este Magdalena”, spune cu mândrie Adrian, gazda noastră. O ţine în coteţ de aproape un an de zile. „Nu prea i-am dat de mâncare că am vrut să fie mai mult de carne decât de slănină”, mărturiseşte bărbatul. Ce-i drept, Magdalena arată destul de bine: curată, de parcă ar fi dormit în puf, nici prea grasă, nici slabă, numai bună de tăiat. Îl întreb dacă, înainte de a o sacrifica, are de gând să o adoarmă. „Să o ce?“, mă întreabă la rândul lui Adrian. „Nici vorbă de aşa ceva. Îi pun nişte muzică la radio să nu fie stresată, şi cu asta, gata. O tai!“, găseşte soluţia de compromis Adrian. Între timp, Magdalena stă legată bine de un stâlp din ogradă, înconjurată de cei trei bărbaţi. Pe nepusă masă, sătenii o culcă la pământ, iar Adrian o trimite într-un loc cu verdeaţă, lipsit de întristare, dintr-o singură lovitură de cuţit. În câteva minute, Magdalena ajunge pe năsălie. „În viaţa ei nu a stat mai liniştită”, constată unul dintre săteni. După ce ajutoarele se retrag, Adrian aduce în curte o butelie cu arzător pe care îl aprinde de la o