DE POVESTE. Omul care a reinventat Teatrul de Revistă şi a creat cele mai iubite dansuri de pe micul ecran se bucură acum de pensie în Pipera. Sursa: Arhiva personală

EVZ: Cum v-aţi apropiat de dans?

Cornel Patrichi: În mod normal, copilul începe de acasă să ţopăie, iar părinţii observă şi spun hai să-l ducem la şcoală. Eu am nimerit la şcoala de coregrafie dintr-o întâmplare. Era 1953, murise Stalin şi, împreună cu patru colegi de la Şcoala elementară 18, care era în Piaţa Romană, stăteam şi ne uitam la fotografia lui Stalin. A apărut o doamnă care ne-a întrebat dacă vrem să mergem la balet. Luase notele noastre de la sport şi de la cultură generală. Aşa am nimerit eu la şcoala de balet.

Când aţi avut primul spectacol?

Am terminat studiile în 1962 şi toată vara am stat pe la Operă, sperând ca prin toamnă să mă angajeze. Într-o zi am trecut pe la unchiul meu, Nicolae Patrichi, care era directorul muzical al Teatrului Constantin Tănase, şi mi-au propus să vin ca prim balerin. Acolo era o revistă de pe vremea lui Tănase - revista „Cărăbuş“ - şi erau acei băieţi. Şi Colea Răutu, toţi au fost în trupa asta. Mi-a zis: „Uite, acolo trebuie să intri tu“. Şi apăream toţi, dând din mâini: „Apare, apare, revista «Cărăbuş»“. Mă gândeam că m-au chemat prim balerin şi eu dau din coate pe acolo. Îmi dădeau 660 de lei salariu.

Activitatea dumneavoastră se leagă foarte mult de teatrul Fantasio...

În 1970 m-am întâlnit cu Manolache, directorul teatrului Fantasio, care-mi propunea să vin la ei, ca maistru de balet categoria I. M-am angajat tot prim balerin. Manolache îmi spunea că-mi trebuie derogare ca să fiu maistru. Într-o zi, am primit-o. Aveam 26 de ani. Am stat acolo zece ani, făcând naveta Bucureşti-Constanţa. Era un tren pe la 6, la 9 ajungeai, făceai repetiţia de dimineaţă, mergeam la hotel - aveam cameră la Continental