Guvernul federal al Canadei a anuntat ca va oferi subsidiarelor locale a producatorilor auto americani imprumuturi de urgenta a caror valoare ajunge pana la 3,29 miliarde de dolari (4 miliarde de dolari canadieni). Decizia guvernului canadian vine dupa ce vineri presedintele George W. Bush a anuntat ca va oferi un ajutor de 17,4 miliarde de dolari producatorilor auto General Motors si Chrysler. Premierul Canadei, Stephen Harper (foto), a declarat ca ajutorul oferit, echivalentul a 20% din impr
Guvernul federal al Canadei a anuntat ca va oferi subsidiarelor locale a producatorilor auto americani imprumuturi de urgenta a caror valoare ajunge pana la 3,29 miliarde de dolari (4 miliarde de dolari canadieni).
Decizia guvernului canadian vine dupa ce vineri presedintele George W. Bush a anuntat ca va oferi un ajutor de 17,4 miliarde de dolari producatorilor auto General Motors si Chrysler.
Premierul Canadei, Stephen Harper (foto), a declarat ca ajutorul oferit, echivalentul a 20% din imprumuturile alocate de SUA celor doi producatori auto, va ajuta la mentinerea uzinelor pe lina de plutire pana la redresarea situatiei financiare globale.
"Nu ne putem permite, nici in SUA nici in Canada, colapsul celor trei mari producatori auto. SUA au aratat ca nu vor permite acestor companii sa dea faliment, iar noi vom actiona astfel incat aceasta sa nu se intample", a declarat Harper.
Industria auto canadiana reprezinta 14% din productia industriala a tarii, 23% din exporturi si are 150.000 de angajati. Este cea mai mare industrie din sectorul manufacturier.
Banii vor fi oferiti in trei transe, catre General Motors, care va primi 2,5 miliarde de dolari, si Chrysler, care va primi 800 de milioane de dolari. Ford Canada nu a solicitat niciun imprumut, ci doar o linie de credit.
Sursa: International Herald Tribune