Marea actriţă schimbă astăzi „prefixul“ şi îşi sărbătoreşte ziua de naştere prin muncă.
Una dintre cele mai cunoscute actriţe ale teatrului şi filmului românesc, Adela Mărculescu, aniversează astăzi o vârstă rotundă şi venerabilă, schimbând totodată „prefixul“: 70 de ani bătuţi pe muchie.
De 44 de ani, Adela Mărculescu este actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), unde, în prezent, poate fi văzută într-un singur spectacol: „Dulcea pasăre a tinereţii“, de Tennessee Williams, în regia lui Tudor Mărăscu. Situaţia este însă pe cale de a se schimba, fiindcă actriţa ne-a comunicat că a fost solicitată pentru rolul principal în două proiecte atractive.
În rolul lui Ingrid Bergman
Astăzi, când actriţa Adela Mărculescu împlineşte 70 de ani, îşi va petrece prima parte a zilei muncind pe scena Teatrului Naţional. Este vorba de prima repetiţie pentru spectacolul „Sinucigaşul“, de Nikolai Erdman, care va fi montat pe scena TNB de Felix Alexa.
„Mă reîntâlnesc cu Felix după «Vrăjitoarele din Salem», de Arthur Miller, care a fost chiar prima piesă pe care el a pus-o la TNB“ (în 1991, când Adela a interpretat-o pe Tituba - n.r.). Alături de Adela Mărculescu, în spectacol vor apărea, printre alţii, Dan Puric şi Costel Constantin.
Celălalt proiect pentru care a fost solicitată Adela este la Teatrul Metropolis şi aparţine tinerei regizoare Alice Barb. Este vorba de comedia „Floarea de cactus“, de Pierre Barillet şi Jean- Pierre Gredy, care, în versiunea americană, semnată de Abe Burrows, a stat la baza unui film regizat de Gene Saks în 1969. Adela Mărculescu va prelua partitura interpretată atunci de Ingrid Bergman, iar în versiunea de pe Broadway de altă mare actriţă, Lauren Bacall - cel al asistentei Stephanie Dickinson.
„După-amiază, bineînţeles, va urma o întâlnire cu prietenii şi o m