PARLAMENT • MOBILIZARE PENTRU RESPECTAREA GRAFICULUI
Luni, 22 decembrie, membrii Cabinetului Boc trebuie să primească votul de învestitură în Parlament, iar pentru a fi în grafic senatorii şi deputaţii s-au mobilizat ieri, deşi a fost sâmbată, audiind pe bandă rulantă şi validând toţi miniştrii propuşi.
HOP. Premierul desemnat se străduieşte să dea poporului Guvern la 22 decembri, cum a spus preşedintele
Credit: Christian Silva/JURNALUL NAŢIONAL
Deşi în şedinţa de dimineaţă a conducerii Parlamentului se alocase cam o oră şi jumătate pentru toţi miniştrii nominalizaţi, începând cu ora 12:00, senatorii şi deputaţii reuniţi în comisiile de specialitate au încheiat audierile în mai puţin de cinci ore.
MARATON. Cel mai mult a stat la audieri nominalizatul pentru funcţia de ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu (autosuspendat din PNL), urmat de cel al Finanţelor, Gheorghe Pogea. A fost audiat, la cererea Opoziţiei, şi Dan Nica (şi ca ministru, şi ca vicepremier), iar premierul desemnat Emil Boc a participat personal la "interogarea" unor candidaţi. Toţi cei 19 miniştri şi vicepremierul Nica au fost validaţi cu o majoritate lejeră.
CONTROVERSA. Cătălin Predoiu a declarat agenţiei Mediafax că s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a-şi putea continua proiecte începute la minister în timpul guvernării Tăriceanu. Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că PNL nu a primit demisia lui Predoiu şi că liberalii nu au discutat despre excluderea acestuia. "El este în afara PNL şi, mai ales, în afara oricărei raţiuni de funcţionare a sistemului democratic din România", a susţinut Orban. La rândul său, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nominalizarea lui Predoiu la Justiţie este o manevră trasă la indigo de şeful statului, după formula numirii şefilor se