Tânărul prozator Dan Sociu îşi lansează la sfârşit de an o carte-confesiune despre despărţirea de iubita sa, Viviana.

O bursă de câteva luni la Akademie Solitude, în Germania, i-a furnizat scriitorului Dan Sociu material pentru o nouă carte: „Nevoi speciale“ (Polirom), o confesiune despre ultima dintre relaţiile sale eşuate. Un cuplu destul de cunoscut în mediile literare, Dan Sociu şi Viviana s-au despărţit după trei ani de relaţie, la câteva luni după ce au decis să plece împreună din România. O astfel de carte are un antecedent în „Luminiţa, mon amour“ al lui Cezar Paul-Bădescu, cu deosebirea că Dan Sociu a ţinut să păstreze în carte numele reale ale tuturor personajelor: Viviana, Mihaela - fosta sa soţie, Ioana, fetiţa sa de 4 ani, prietenii săi din Iaşi şi din Bucureşti, boema artistică de la Akademie Solitude. Din rândurile acelei boeme s-a desprins şi motivul separării celor doi: Joan, o dansatoare chinezoaică abia ieşită dintr-o relaţie de zece ani.

„Cum putuse să fi fost atât de rău cu altele şi atât de dulce cu Joan, dacă era să o creadă. Amicul lui, Costea, îi spusese că face asta pentru că e un om al esteticului, şi nu al eticului, ceea ce în urechile lui Dan nu era decât retorică lucioasă, o cunoştea prea bine şi o recunoştea imediat. Cum putea să rămână blocat în faţa plânsului Vivianei şi în acelaşi timp să fie atât de atent la trupul şi gesturile lui Joan, fascinat în asemenea măsură de prezenţa ei, că uita de nevoile trupului său, cum rar i se întâmpla“, îşi descrie Sociu stările.

„Nu are nicio şansă, săracul“

Scriitorul se psihanalizează, îşi face autocritica, se întoarce în trecut la momentele de cruzime faţă de fostele sale iubite, însă trece în index şi greşelile Vivianei, detalii din viaţa lor intimă, într-o poveste care va stârni mai degrabă interesul celor care i-au cunoscut personal decât al c