În pragul crizei, noile forme de promovare TV sunt ignorate de publicitari. Reclamele virtuale nu vor aduce prea curând venituri mari televiziunilor. „Colţii crizei” îi reţin pe clienţii publicitari să încerce noi forme de promovare TV. În aprilie 2007, Kanal D era amendat de CNA, cu suma de 25.000 de lei, pentru că difuzase „publicitate ilegală” în timpul unui meci de fotbal. Respectiva „reclamă” a constat în „aşezarea” imaginii unui brand comercial pe terenul de fotbal în timpul desfăşurării partidei. După un an şi jumătate, CNA a salutat, triumfalist, modificările Guvernului Tăriceanu la Legea audiovizualului privind reclame virtuale, partajate, şi aşa-numitul „product-placement” (plasarea de produse în timpul programelor tv). Ce ironie!

Modificările operate în Legea audiovizualului „relaxează” normele privind regimul publicităţii TV, fără a depăşi limita celor 12 minute pe oră (la posturile comerciale). Teoretic, aceste prevederi permit televiziunilor să-şi crească veniturile publicitare. În practică, însă, situaţia este mai complicată. În primul rând, aceste forme de promovare sunt mai costisitoare pentru posturile TV decât simpla difuzare a unui spot.

În al doilea rând, într-o perioadă de confuzie pe piaţa media, datorată restrângerii consumului de publicitate TV din ultimele două luni, nimeni nu mai are chef (mai ales în rândul clienţilor şi agenţiilor) să se gândească la astfel de... „delicatese”. Să vorbeşti (şi să negociezi) acum despre reclame virtuale e ca şi cum ţi-ai face freza în oglindă în timp ce casa a început să ardă. Este clar că programele TV nu vor fi invadate peste noapte cu astfel de reclame. Important este că ne-am aliniat legislaţia la cea europeană şi CNA poate să aplaude din nou. 

Create să nu obosească publicul

Reclamele virtuale se pretează în cadrul programelor cu ratinguri mari.