O micuţă dintr-un sat hunedorean de munte este unul dintre cele mai iubite personaje ale locului. Lucrurile pe care le spune sincer au făcut-o pe Camelia Claudia Băluşe adorata satului Cioclovina (situate în Munţii Şureanu, destul de aproape de cetatea dacică de la Piatra Roşie).
Ghemotocul perseverent
Camelia îşi petrece mai toată ziua în curtea îngrijită a gospodăriri familiei Băluşe, situată pe un versant de munte. Chiar dacă trăieşte la zeci de kilometric depărtare de “civilizaţie”, Camelia se dovedeşte a fi un copil la fel de informat ca oricare altul, ba chiar mai spontan decât ceilalţi.
Uneori se uită la televizor, dar numai la desenele animate ce-i sunt aduse pe micul ecran de un televizor conectat la o antenă digitală. În rest, stă pe-afară, prin gospodărie, întrebând tot timpul “Aia de ce e aşa”, “Ailaltă de ce se face aşa şi nu aşa!”. Bunicii şi părinţii îi răspund după care-şi continuă treaba… până la următoarea întrebare.
Duminica, micuţa-şi mai pune şi ea costumul popular. Când vede că mai toată lumea se îmbracă în straiele alb-negre ce seamănă izbitor cu cele ale strămoşilor daci, Camelia nu vrea să facă excepţie. Se ţine pe uliţa noroioasă după fetele mai mari care vin de le biserică, iar când dă de un loc nămolos, greu de trecut, nici gând să se lase ajutată. Încearcă să treacă singură, alunecă pe un făgaş de noroi, cade, se ridică murdară pe mâini şi pe un genunche, dar nu începe să plângă. Nici de râs nu râde, ci spune “Las’, nu-i bai. Ajiung acas’ şi fac eu să să ducă tina (noroiul-n.red.)”.
Deîndată ce ajunge-n curte, se spală pe mâni şi-ncepe să-şi cureţe de noroi costumaşul popular. E tare mândră de el, cum mândră este că e un copil mic, dintr-un sat aşezat pe un colţ de Rai.
Cadourile, o problemă
„Moş Nicolae o venit şi el la mine da’ pă el nu l-am văzut c
