Mircea Mihăieş: "În 2004, marea temă de campanie a alegerilor parlamentare a fost lupta anticorupţie."
Metafora ţepei şi parabola zeghei au reuşit aproape un miracol: să dărâme un partid, PSD, şi un politician, Adrian Năstase, ce păreau instalaţi la putere pentru vecie. Sistemul bazat pe generalizarea şpăgii şi pe cotonogirea indezirabililor ne aruncase în haos şi disperare. Ţara şontâcăia debusolată, incapabilă să se ridice din noroiul greţos produs de moştenitorii comunismului şi reziduurile Securităţii. Şi totuşi, cu un ultim efort, românii şi-au scuturat jugul, aducând în fruntea ţării o alianţă ce vorbea alt limbaj, miza pe alte valori şi propunea instaurarea justiţiei şi a adevărului.
Au urmat însă eşecurile în serie, deschise de trădarea liberală. Oricât s-ar ofusca sprijinitorii fostului partid de guvernământ, lucrurile sunt clare ca lumina zilei. Citiţi interviul cu Viorel Hrebenciuc din revista „22“ şi veţi avea probele incontestabile ale complotului. Cu sprijin pesedist, oamenii lui Tăriceanu s-au debarasat de incomozii miniştri (în primul rând, Monica Macovei) susţinuţi de Traian Băsescu. Întrebat care-a fost cea mai importantă înţelegere dintre PSD şi PNL, Victor Hrebenciuc, unul dintre artizanii complotului, răspunde: „Cea mai importantă este cea de la început, cea în care am scos PDL de la guvernare. (...) Atunci PNL este cel care s-a ţinut de cuvânt, adică a scos PDL de la guvernare. Discuţia a fost că îi vom susţine până la alegerile generale, logic fiind ca după alegerile generale, în eventualitatea că eram în faţa lor, ca rezultate, să ne susţină ei pe noi“. Nici acum nu e limpede?!
A urmat suspendarea lui Traian Băsescu, o veritabilă lovitură de stat dată cu zâmbetul pe buze de „banda celor 322“, pentru ca oroarea să culmineze cu ocazia votului uninominal. Şi aici lucrurile sunt simple, după cum ne luminează ac
