Principala cauza a caderii economiei islandeze sta in dezechilibrul dobanzilor practicate. Cei care se uita prin istoria economica a Islandei vad ca, in 2001, sistemul lor bancar a fost privatizat. Cele 3 banci locale au fost date pe mana unor antreprenori, care in scurt timp au angajat echivalentul a de 12 ori PIB-ul micutului stat nordic in diverse credite, imobiliare si tot felul de participatiuni, scrie Dan Popa, pe blogul lui.
Politica bancii nationale de a sustine moneda locala explica si ea o parte a problemei. Statul a mentinut dobanda cheie la 10% pe an, pentru a atrage capitaluri straine si a aprecia, astfel, moneda. Celelalte state aveau insa dobanzile calibrate la un nivel mult mai mic, suficient pentru sustinerea activitatii lor economice.
Bancherii islandezi au inceput sa practice carry trade-ul, adica imprumutau bani de unde erau ieftini (de pilda de la japonezi) pe care ii puneau la lucru in Islanda, la dobanzi evident superioare.
Numai ca, la un moment dat, roata s-a intors. In 2005, de pilda, germanii au cumparat in masa bonduri islandeze pentru ca erau remunerate cu 10%. Cand scadenta a venit, banii trebuiau returnati la dobanzile mari promise.
Numai ca, intre timp, lumea a intrat in criza, iar banii se gaseau foarte-foarte greu si la un cost urias. Banii investiti in 2005 de germani fac parte acum din cele 4 miliarde de euro pe care investitorii straini i-au plasat in bancile islandeze si care acum sunt blocati de autoritatile islandeze, pentru ca le-ar deprecia moneda.
Cand le era bine, bancile i-au incurajat pe localnici sa cumpere cat mai mult, asa incat noii capitalisti islandezi au cumparat magazine in Marea Britanie, hoteluri in Copenhaga, fabrici in SUA etc. Banii erau ieftini, iar supraindatorarea islandezilor (pe banii veniti din alte economii) parea de neoprit.
Pentru a
