În toate regiunile, românii continuă să-şi taie porcii conform tradiţiei, chiar şi sub ameninţarea amenzilor din partea autorităţilor. Sursa: Maria Craus

În noaptea de 19 decembrie, purceluşa „Minodora“ şi-a visat sângele în apă, iar în zori, când stăpânul nu i-a mai dat să mănânce, a realizat că sfârşitul îi e aproape. Ignatul venise şi în comuna nem- ţeană Poienari. Simţind din coteţ mirosul de cuţit, „Minodora“ s-a luptat vreme de un sfert de oră să scape de curelele pe care stăpânul ei, Adrian Soficu, i le-a înfăşurat în jurul gâtului, pentru a o conduce în locul unde avea să fie sacrificată.

Capul familiei şi-a trimis în casă copiii miloşi, tributar superstiţiei că altfel porcul avea să moară mai greu. Ajutat de vecin şi de tatăl său, Adrian a legat porcul de un par, apoi toţi trei i-au pus piedică şi l-au răsturnat pe o parte, pregătindu-l pentru lovitura finală de cuţit.

Ritual pentru frăgezirea şoricului

Într-o clipită, sângele cald s-a revă rsat pe rumeguşul curat presărat peste noroiul din curte. Muşchii încordaţi ai porcului s-au mai zbătut câteva minute, răgaz pentru Adrian să pregătească sculele de pârlit. „Purceaua asta a fost de carne, are cam 120 de kilograme. Mai am trei porci în coteţ, dar rândul lor va veni la anul. Eu nu am cumpărat carne vreodată. Nu mănânc semipreparate ca aceia de la oraş. Întotdeauna avem pe masă numai produse naturale, de la noi din curte“, explică Adrian.

Pârlitul, răzuitul şi curăţarea cu apă fierbinte şi sare implică migală şi pricepere, iar după vreo şase ore de lucru, carnea e numai bună de aruncat în tigaie. „În ogradă la mine, cea mai bună «normă» e pregătirea porcului în stil tradiţional, aşa cum am învăţat de la tata. În plus, sunt sigur că nu va veni prin glodul ăsta cineva de la Direcţia Sanitar-Veterinară să îmi spună mie că e mai indicat să îmi împuş