În primul rând, vreau să îmi cer scuze pentru modul în care cred eu că s-a format cabinetul desemnat al premierului Emil Boc. Cred că ministeriabilii mai puţin se gândesc ce pot face ei pentru ţară, ci mai mult cum le poate aduce temporara poziţie de ordonatori de credite avantaje personale, foarte mari, şi asta foarte rapid. Dacă vreunul dintre ministeriabili nu se simte în această categorie, îmi cer scuze în avans. Mulţi dintre ministeriabili sunt oameni de afaceri de un oarecare succes. Nu de mare succes, ci unii chiar de un succes mediocru. Şi atunci, mă întreb, de ce naiba vor să fie miniştri? Pentru că nu au reuşit suficient de mult în afaceri şi îşi vor găsi împlinirea profesională sub umbrela funcţiei publice? Sunt cumva funcţionari publici de carieră şi îşi găsesc desăvârşirea ocupând unul sau altul dintre portofoliile guvernamentale? Sau chiar au ajuns după mulţi ani de activitate să nu fie datori la nimeni şi, prin urmare, se gândesc să îşi folosească „puritatea“ în interesul ţării? Din păcate, cred că ultima întrebare este cel mai departe de realitate. Departe sunt şi primele două. De fapt, în opinia mea, cred că ministeriabilii (nu toţi) sunt oameni împinşi în faţă de diverse grupuri de interese, sătule de prea multă opoziţie, şi, după atâţia ani, cu mare chef de business. Nu e de blamat că au chef de business. Ba, din contră. Doar că, în opinia mea, spiritul lor antreprenorial este mai puţin îndreptat spre ajustarea cadrului general al legislaţiei, cât mai ales spre bunăstarea personală. Sunt cei care înţeleg foarte bine ce înseamnă datorie (doar mulţi dintre cei care se află în actualele portofolii încă virtuale au fost într-o fază sau în alta martori şi tartori la îndatorarea firmelor de stat, pentru a fi vândute apoi pe nimic). Sunt cei care înţeleg că supraîndatorarea nu duce decât la dezumflare foarte rapidă a preţului activelor, iar ei trebuie s