Teatrul Naţional Caracal a fost inaugurat vineri, în prezenţa autorităţilor şi a numeroşi oameni de cultură. O parte a publicului şi-ar fi dorit şi un spectacol, acesta însă va avea loc abia anul viitor. Inaugurararea teatrului caracalean după mai bine de două decenii de aşteptare a atras vineri, la faţa locului, reprezentanţi ai instituţiilor culturale şi ai administraţiei locale. La eveniment au fost prezenţi ministrul culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Paul Stănescu, vicepreşedintele CJ, Ioan Ciugulea, primarul municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, constructorii, un sobor de preoţi şi numeroşi oameni de cultură, printre care se numără Visi Ghencea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, şi Dorin Teodorescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional.
Evenimentul nu a ieşit din tipare Deşi aşteptată de atâta timp, inaugurarea Teatrului Naţional Caracal nu a ieşit din tipare, întârzierea oficilităţilor, discursurile şi tăiatul panglicii garnisind ceremonia. Mulţi dintre cei prezenţi se aşteptau la o reprezentaţie, însă nu au avut parte de aşa ceva. „Sperăm ca la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie să începem stagiunea teatrală“, a spus primarul municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, în discursul său. Caracalenii nu au venit în număr mare la eveniment, iar pe parcurs s-au mai risipit din cauza ploii, care se înteţise. Odată tăiată panglica de ministrul Adrian Iorgulescu şi de primarul Gheorghe Anghel, au putut pătrunde în teatru numai oficialităţile şi presa, intrarea cetăţenilor fiind interzisă. Acest lucru a creat puţin haos, pentru că oamenii, după ce stătuseră atâta timp în ploaie, au vrut şi ei să vadă teatrul. S-a decis ca şi ei să fie lăsaţi să intre. Ministrul Adrian Iorgulescu alături de câţiv