Trei dintre cei mai mari angajatori de pe piata locala, Automobile Dacia, ArcelorMittal Galati si BCR, care au in total peste 35.000 de angajati, s-au confruntat in acest an cu greve ale salariatilor.
Producatorul de masini Automobile Dacia s-a confruntat in primavara acestui an cu cea mai mare greva de la preluarea de catre grupul Renaul-Nissan, angajatii uzinei intrand in greva generala pe termen nelimitat.
Costurile grevei celor 13.000 de angajati ai Automobile Dacia, inceputa pe 24 martie si incheiata pe 11 aprilie, s-au ridicat la circa 900.000 de euro pe zi, adica 13 milioane de euro pentru cele trei saptamani in care nu a fost produs niciun automobil Logan.
Chiar daca la inceputul negocierilor sindicalistii au solicitat o majorare ce ajungea in total la 70% din salariul mediu, iar principala revendicare era majorarea in suma fixa cu 550 de lei, salariatii s-au multumit in final cu un plus salarial de 28%. "Au fost negocieri grele, cu o greva care a durat trei saptamani", declara in aprilie Liviu Ion, directorul de comunicare al Dacia.
Astfel, muncitorii calificati au primit retroactiv, de la 1 ianuarie 2008, o crestere salariala de 300 de lei brut, iar de la 1 septembrie 2008, o alta majorare de 60 de lei brut. La acestea s-au adaugat o prima anuala de rezultat in valoare de minimum 900 de lei pentru toti cei 13.000 de angajati.
Tot in primavara, angajatii combinatului ArcelorMittal Steel Galati au declansat o greva japoneza, nemultumirile fiind legate de salarizare si de conditiile de lucru.
Principala nemultumire a vizat salarizarea, reprezentantii angajatilor cerand o crestere de 42%, in timp ce administratia oferea doar o marire a fondului de salarii cu 7%. O luna mai tarziu, angajatii combinatului au decis sa intre in greva de avertisment, nemultumiti de negocierile dintre reprezentantii sindicatelor si cei ai com