Sudul, centrul şi estul Europei vor înregistra un ritm de creştere de numai 0,3%. Pentru prima dată în ultimele decenii, economia lumii va cunoaşte o recesiune “severă” în 2009. Criza creditării va înrăutăţi şi mai mult lucrurile. Dacă în 2008 economia globală a crescut cu 2%, în 2009 se va contracta cu 0,4%. Epicentrul cutremurului financiar, Statele Unite ale Americii, va cunoaşte o contracţie a economiei cu 1,3%, estimează Institutul Internaţional de Finanţe (IIF), o asociaţie din Washington care reprezintă peste 375 de mari bănci şi instituţii financiare ale lumii.
Directorul general al grupului, Charles Dallara, a numit această criză “cea mai severă şi mai sincronizată recesiune globală din istoria economică modernă“ şi a spus că pentru a o combate este nevoie de un răspuns bine coordonat. “Slăbirea economiei va spori pierderile din credite, continuând să pună presiune pe capitalul băncilor. Asta subliniază faptul că injecţiile de capital nu mai sunt suficiente pentru a întări sistemul bancar”, a spus Hung Tran, directorul IIF pe pieţe de capital, citat de AFP.
Economiile mature - SUA, zona euro şi Japonia, care se află deja în recesiune se vor contracta anul viitor cu 1,4%, după ce ritmul de creştere a fost de 0,9% în 2008.
Frână pentru economiile emergente
Autorităţile de la Tokyo au anunţat vineri că economia japoneză a stagnat în anul care se va încheia în martie 2009, în ciuda planului de simulare de 490 miliarde de dolari conceput de guvern. Economiile celor 15 ţări din zona euro, care au atins un ritm de creştere de 0,9% anul acesta, se vor contracta în 2009, cu 1,5%, iar Japonia cu 1,2%.
Şi pentru centrul, estul şi sudul Europei, IIF vine cu previziuni sumbre. Regiunea va avea un ritm de creştere de 0,3%, după o expansiune de 4,5% în 2008. Nici economiile emergente, India, Rusia şi B