Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentat pe pârtia de schi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 22 decembrie 2008 ·

Un tânăr de 16 ani din Arad s-a accidentat grav în weekendul trecut la munte în Straja, în timp ce schia pe pârtia Platoul Soarelui. El şi-a fracturat braţul şi a fost nevoie de intervenţia salvamontiştilor şi a jandarmilor montani pentru a-l transporta la echipajul SMURD aflat pe drumul de acces către staţiune. Nici scandalurile nu au lipsit, jandarmii trebuind să-l calmeze pe un tânăr din Craiova aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Nicolae Răducu, ofiţer relaţii publice din cadrul IJJ Hunedoara, spune că acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 680 de lei. Salvamontiştii susţin că numărul intervenţiilor pe pârtie s-a dublat faţă de ultimele săptămâni şi le recomandă turiştilor să nu se aventureze şi să nu consume alcool în cantităţi mari înainte să-şi pună schiurile în picioare. În acest sfârşit de săptămână, în staţiunile montane din Valea Jiului a nins şi s-a schiat pe toate pârtiile, numărul turiştilor ajungând la câteva mii. Un tânăr de 16 ani din Arad s-a accidentat grav în weekendul trecut la munte în Straja, în timp ce schia pe pârtia Platoul Soarelui. El şi-a fracturat braţul şi a fost nevoie de intervenţia salvamontiştilor şi a jandarmilor montani pentru a-l transporta la echipajul SMURD aflat pe drumul de acces către staţiune. Nici scandalurile nu au lipsit, jandarmii trebuind să-l calmeze pe un tânăr din Craiova aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Nicolae Răducu, ofiţer relaţii publice din cadrul IJJ Hunedoara, spune că acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 680 de lei. Salvamontiştii susţin că numărul intervenţiilor pe pârtie s-a dublat faţă de ultimele săptămâni şi le recomandă turiştilor să nu se aventureze şi să nu consume alcool în cantităţi mari înainte să-şi pună schiurile în picioare. În acest sfârşit de săptămână, în staţiunile montane din Valea Jiului a nins şi s-a schiat pe toat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 55 minute
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 20 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

HOROSCOP 4 martie 2025: Previziuni pentru fiecare zodie - Ce îţi rezervă astrele astăzi

Mediafax acum 10 ore
Horoscop 4 martie Berbec Astăzi, energia ta poate fi mai puternică decât de obicei, dar ai grijă să nu exagerezi cu impulsivitatea. În relaţiile tale, ar putea apărea tensiuni, dar dacă eşti atent la cuvinte şi acţiuni, vei evita conflictele inutil

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 7 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 5 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°