"Înainte era mai bine. Ca sportivi, ne simţeam mult mai respectaţi" - spune bărbatul de 41 de ani, îmbrăcat cu un palton cool, de sub care se iţeşte un bluzon negru, cu glugă. Arată ca în Soho, dar dialogul are loc la Urziceni, pe tuşa terenului de fotbal. Dan Petrescu a devenit antrenorul anului în România într-o anchetă, cea a Gazetei Sporturilor, care are o tradiţie de peste 40 de ani. Dan Petrescu are un salariu stagional de 200.000 de euro şi mai strînge 100.000 din rezultatele neverosimile ale echipei sale, Unirea Urziceni, revelaţia sezonului. Dan Petrescu a evoluat în Anglia, la Chelsea, a cîştigat din muncă milioane de lire sterline, are proprietăţi în Londra şi legături acolo, un recent comentariu al său la ITV1 fiind recenzat de Traian Ungureanu drept "teza de doctorat exactă şi convingătoare a unui om care amestecă pasiunea şi cunoaşterea". E acelaşi Dan Petrescu înfruntînd frigul de la Urziceni, nostalgic după perioada în care fotbalul era condus de generali sau de secretari de partid, cînd Cupa României se decidea la masa verde sau cînd arbitrilor li se întocmeau dosare la Ministerul de Interne ca să trucheze partidele-cheie. Dan Petrescu nu e solitar. Regretul după trecutul idealizat al sportului românesc duduie cu toate motoarele.

Pe timpul Olimpiadei de la Beijing, Ion Ţiriac a exclamat: "Senzaţională dezvoltarea Chinei!", "Vă place?", "Mai mult decît atît. Cînd vezi cum s-a aruncat spre cer, îţi vine să zici: hai înapoi în comunism!". Poate că există ceva amuzant în aceast dialog sau poate că nu.

Avem şi melancolie de export. Bela Karoly, fostul antrenor al Nadiei, acum proprietar de ranch în Texas şi rentier al unei glorii imprescriptibile, acuza că "gimnastele românce s-au îngrăşat!". După un timp, presa din România găzduia un interviu în care o fostă elevă a lui vorbea despre "metodele sistemice de înfometare din sportul anilor â