"Eu chiar sînt un pic dezamăgit de nivelul de scandal pe care l-am stîrnit. E mediu", spunea Mihai Tatulici într-un interviu apărut în 101 români de succes, un supliment editat de Cotidianul. "Aş fi vrut să văd proteste mai consistente", adaugă realizatorul proiectului Zece pentru România, ajuns la a patra ediţie.

Dl Tatulici îşi face iluzii. Programul cu pricina nu are cum genera "proteste consistente": aşa cum mămăliga nu explodează, nici ciorba nu provoacă tornade, ci doar unele indigestii. Iar Zece pentru România are ceva din consistenţa şi - cum să-i zic? - statutul ontologic al ciorbei. Are şi carne, şi legume, şi ceva condimente, şi - mai ales - o zeamă lungă. Amestecul rezultat poate fi bun pentru unii ori le poate cădea greu altora, ceea ce e firesc, dar tot ciorbă rămîne. "E un spectacol de marketing" - mai spune dl Tatulici în acelaşi interviu. Tocmai de aici pleacă problema: din suprapunerea tehnicilor de marketing peste ceea ce publicul receptează ca fiind "un spectacol pur şi simplu", un "produs publicistic" şi atît. Realizată, zice-se, pe un eşantion de 8000 de persoane, de un institut sociologic, această consultare a publicului în legătură cu personalităţile pe care le apreciază cel mai mult stabileşte nişte ierarhii pe bază de notorietate. Iar notorietatea e dată de televiziune. Pe scurt, omul îi consideră valoroşi şi demni de admiraţie pe jurnaliştii, actorii, oamenii de afaceri, politicienii pe care îi vede la televizor. Pe aceia care fac impresie bună pe sticlă. Atît. Singurul criteriu în realizarea ierarhiilor este, de fapt, acesta: în ce măsură publicului i se pare, pe baza imaginii pe care şi-o face din presă şi de la televizor, că X e un bun om de afaceri, că Y e un bun actor etc. Dacă în cazul vedetelor în general, criteriul e legitim - căci notorietatea şi popularitatea sînt pîinea de toate zilele a showbiz-ului şi a star system-u