Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cind criza ne arde, politicienii se piaptana

Publicat in Vocea Brailei, luni 22 decembrie 2008 ·

Intr-o deranjanta maniera netransparenta, alcatuirea Executivului s-a desfasurat incet si precis, in vreme ce tara se pregateste sa intre in letargia sarbatorilor de iarna. Pe vremea tulburarilor din decembrie '89 era mai multa agitatie. Acum, alianta nepotrivita pe care unii o numesc FSN si-a adus cu brio aportul la apatia romanilor. Totusi, chiar daca dezinteresul la vot a fost mic, asteptarile oamenilor sint mari pe fondul vestilor rele despre criza economica. Azi, de ziua fugii lui Ceausescu, noul Guvern va fi investit de noul Parlament. Urmeaza ciondaneala pe functii locale, in institutiile descentralizate dar supuse comenzilor politice de la centru. Abia apoi, in sfirsit, ne vom apuca de treaba. Dar, care treaba?

Conform cutumei parlamentare, legislativul nu functioneaza in luna ianuarie decit, eventual, pe comisii. Plenul Parlamentului va trebui convocat in sesiune extraordinara pentru aprobarea bugetului de stat, o restanta care aminteste (pe linga intirzierea cu care se dau salariile in sanatate si educatie) de o guvernare nu chiar asa de perfecta cum incearca liberalii sa o vopseasca la televizor, in timp ce rid fortat de rivalii lor politici. Este putin probabil ca acest proiect de lege sa treaca pina la 31 decembrie. Insusi Boc, premierul desemnat, spunea zilele trecute ca mai era de umblat la programul de guvernare, consecintele cele mai probabile fiind in sensul restrictionarii unor prevederi foarte generoase din punct de vedere fiscal. Modificarile s-au facut degraba, iar prima masura exacta a dimensiunilor plapumei sub care va putea noul Guvern sa se intinda este proiectul bugetului de stat, unde vom vedea cu totii cit de rau va fi in anul ce vine. Cresterea economica minuscula prognozata e un avertisment ca trebuie pus raul in fata, in speranta ca la sfirsitul lui 2009 va fi mai bine. Pe parcurs, ne vom putea face o idee atunci cind vom af

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 5 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 6 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 9 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 12 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°