Majoritatea agenţiilor de credit din România vor fi închise pe 25 şi 26 decembrie, dar şi pe 1 şi 2 ianuarie. Excepţie fac agenţiile din aeroporturi şi centre comerciale. Cea mai mare bancă din România, BCR, anunţă într-un comunicat că nu va lucra cu publicul nici pe 27 decembrie şi 3 ianuarie 2009. Banca mai spune că pe 24 şi pe 31 decembrie, programul de lucru cu publicul este redus până la ora 12.30. “Unităţile teritoriale ale BCR vor transmite documentele către direcţiile de back-office până la sfârşitul zilei de 23 decembrie 2008, respectiv 30 decembrie 2008, pentru a putea primi răspunsul în cursul zilelor de 24, respectiv 31 decembrie 2008”, arată un comunicat al băncii. “În mod excepţional, agenţiile BRD – Groupé Société Générale din Aeroportul ,,Henri Coandă’’ şi din marile centre comerciale din ţară (Carrefour, Kaufland, Cora, Auchan, Jolie Ville, Euromall, Băneasa Shopping City) vor funcţiona şi în zilele de 26 decembrie 2008 şi 2 ianuarie 2009, potrivit unui program special. De asemenea, clienţii BRD – Groupé Société Générale vor avea la dispoziţie cele peste 1.400 ATM-uri şi 16.000 de POS-uri instalate la comercianţi”, se arată intr-un comunicat al bancii.
Majoritatea agenţiilor de credit din România vor fi închise pe 25 şi 26 decembrie, dar şi pe 1 şi 2 ianuarie. Excepţie fac agenţiile din aeroporturi şi centre comerciale. Cea mai mare bancă din România, BCR, anunţă într-un comunicat că nu va lucra cu publicul nici pe 27 decembrie şi 3 ianuarie 2009. Banca mai spune că pe 24 şi pe 31 decembrie, programul de lucru cu publicul este redus până la ora 12.30. “Unităţile teritoriale ale BCR vor transmite documentele către direcţiile de back-office până la sfârşitul zilei de 23 decembrie 2008, respectiv 30 decembrie 2008, pentru a putea primi răspunsul în cursul zilelor de 24, respectiv 31 decembrie 2008”, arată un comunicat al băncii. “În mod excepţ