Câştigători ai Ligii Campionilor astă-vară, englezii de la Manchester United au triumfat ieri, la Yokohama, şi în Cupa Mondială a cluburilor. Sursa: EPA
Echipa engleză de fotbal Manchester United a învins ieri, scor 1-0, formaţia ecuadoriană Liga de Quito şi a câştigat, în premieră, Cupa Mondială a cluburilor. Unicul gol al confruntării de la Yokohama, la care au asistat 68.682 de spectatori, a fost marcat de Wayne Rooney, în minutul 73, printr-un şut de la marginea suprafeţei de pedeapsă, după o pasă primită de la Cristiano Ronaldo.
Rooney, omul turneului
În minutul 49, „Diavolii roşii“ au rămas fără sârbul Nemanja Jovanovici. Acesta l-a faultat pe Bieler, după care i-a aplicat şi un cot în zona capului, „centralul“ uzbek Ravshan Irmatov arătându-i prompt cartonaşul roşu. Sud-americanii, deţinători ai Copei Libertadores, nu au profitat însă de situaţie, fiind nevoiţi în cele din urmă să se mulţumească doar cu poziţia secundă în clasamentul final, loc care le-a asigurat un cec de patru milioane de dolari din partea FIFA. Manchester a câştigat cinci milioane de dolari.
Wayne Rooney, omul care a decis finala, a fost răsplătit de organizatori cu trofeul „Mingea de Aur“, acordat celui mai bun jucător al competiţiei. Totodată, cu trei goluri înscrise în doar două meciuri, englezul a terminat pe primul loc în topul golgheterilor la această ediţie. „Este o mare realizare pentru noi. Am muncit mult şi suntem încântaţi să fim campionii lumii. Sunt foarte fericit că am înscris golul victoriei!“, a spus Rooney la finalul competiţiei.
Acesta a rămas impresionat de numărul fanilor pe care „roş-albii“ i-au avut la turneu. „Mulţi dintre ei au venit tocmai din Anglia. Sunt cei mai buni suporteri din lume!“, i-a gratulat atacantul.
Graţie succesului din Japonia, Manchester United va încheia acest an cu un