Trebuie sa fi baut cel putin o data cafea cu chili pentru a intelege de ce am ales New Yorkul drept sfarsit de drum american. Puntea intrarilor, devenita iesire. Un oras cat lumea intreaga aspirata pe o insula si ceva. Sa se simta Gulliver pitic si nimic sa nu-l mai dezlege de farmecele fascinatiei forfotite a locului. N-am putut calca nici pe Liberty, nici pe Elis Islands. Cu gandul catre toti cei pentru care vasul a facut cale intoarsa. Le-am privit, ca ei, jinduit, in drum spre Staten si ocean.
Candva, si n-a trecut inca un "D" roman de-atunci, lupii navaleau spre asezarea abia incropita. Amusinau omul. Foamea ii aducea catre mirosurile calde. Sange, carne. Trebuia ridicat un val de pamant in calea lor. Wall Street calca pe urmele lui. Astazi, lupi computerizati scormonesc maruntaiele de bani deja cosmicizate. Si Hudson (amintindu-l pe primul olandez, sosit aici la bordul corabiei Semiluna, descoperitorul Manhattan-ului, cel care a explorat fluviul pana la izvor, in Muntii Adirodack - Lake Tear), cu bratele sale, Harlem si East River, scurge timpii obositi ai alergarilor zilnice.
In New York m-am simtit la tara in fiecare village, cu fiecare "Hi!", cu politetea necunoscutilor, cu fiecare casa-amintire a unui colt european dat la spate CP (corect politic), homlesul se cheama "persoana cu domiciliu flexibil", ceea ce chiar am fost, mai ales ca am ciugulit, cu nesat, din tot ce mi-a iesit sub ochi si sub pas. New Yorkul meu a facut stop-cadru pe miezul de duminica in care, dupa gospel, intr-o casa albastra din Harlem (Soul Saving Station), de pe langa Apollo Theater (Ellington, Holiday), un domn elegant, cu alura lui Ferry ("Donât worry, be happy!"), vazandu-ma nedumerita in lipsa cosului de gunoi, s-a oferit sa-mi duca el resturile, mergand leganat, ca-nainte de brunch.
Cum satele sunt curioase, satele New Yorkului au facut coarne de melc, pe c
