Sarbatorile de iarna clasice se apropie, iar furia consumatorilor se va concentra din nou asupra rafturilor hypermarketurilor, in ciuda crizei mondiale din ce in ce mai prezente in Romania. Am putea spune ca, dupa ce multi giganti comerciali occidentali si-au deschis filiale in tara noastra si criza a facut acelasi lucru, un virus puternic ataca incetul cu incetul economia romaneasca. Din pura intamplare, cu putin timp inaintea placutelor evenimente de la sfarsitul anului, in fiecare an se celebreaza, din ce in ce mai sters, Revolutia romana din 1989. Punctul zero. Borna istorica. In timp ce plasele de unica folosinta se vor umple din nou cu sute de mii de produse, ne permitem o scurta rememorare personala: ce mancam inainte de 1989? Cum de am supravietuit si chiar dezvoltat din punct de vedere fizic fara douazeci-treizeci de feluri de iaurturi de fructe, ciocolate, salamuri sau bauturi racoritoare?
Banane si Pepsi
Am ramas cu lipsuri alimentare fundamentale care mi s-au grevat in gene si memorie. Nu cred ca sunt singurul care are astfel de probleme culinare, pentru ca, in ciuda planului de alimentatie rationala conceput de Iulian Mincu (personaj care a avut o cariera parlamentara indelungata in stramba democratie iliesciana) si sustinut din interes de catre Ceausescu, doream, asemenea milioanelor de romani, sa mananc bine, variat si, chiar daca inconstient, sa am de unde alege. Resimt o atractie deosebita fata de toate produsele care nu puteau fi achizitionate inainte de 1989. Fata de citrice si in mod special fata de banalele banane pe care, atunci cand tata reusea sa le cumpere dupa ore si ore de stat la coada sau prin cine stie ce alt miracol, le aseza sus pe un dulap, la caldura, unde trebuiau sa se odihneasca o saptamana bine invelite in ziarul Scanteia sau Romania libera pentru a se coace, caci niciodata falicele fructe nu ajungeau gata coapte.
