"Daca nu am fi avut criza, descarcarea bugetara ar fi fost ca o aterizare la punct fix!" In ultima zi a mandatului sau, cand a dat aceasta comparatie, ministrul de Finante, Varujan Vosganian, era in continuare convins ca gestiunea bugetara asa s-ar fi desfasurat. Din pacate, nimic nu indreptateste aceasta opinie. Si prima greseala, de fond, este aceea ca, din experienta bugetara romaneasca, de-a lungul a mai multe mandate, a rezultat ca exista o elasticitate bugetara si de cheltuieli pe care nici acordurile cu FMI, in anii â90, nici restrictiile legate de trecerea la euro si nici masurile de cheltuire eficienta bugetara impuse anul trecut nu au reusit sa o schimbe.
Parasutistul lui Vosganian ar fi avut insa in 2008 o mare problema inainte de aterizare. Aceea de gasi tinta, ca sa nu spun parasuta. Atunci cand bugetul pe un an se schimba de patru ori, e greu de sustinut ca exista atata precizie strategica. Prima modificare, in martie, a fost pusa pe seama unor corectii de fond, legate, in opinia Ministerului de Finante, de o reasezare a metodologiei cheltuielilor bugetare pentru acest an - de la masuri de reducere a cheltuielilor la masurile care ar trebui sa opreasca autoritatile locale sa mai cheltuiasca banii pe final de an, cand celelalte cheltuieli nu s-au mai efectuat. In vara, noua restructurare bugetara s-a produs pentru ca veniturile au fost mai mari decat cele prognozate(!). In toamna, devreme, pentru ca alocarea trebuia sa mearga spre zone cvasielectorale, iar apoi, spre iarna, pentru ca, gata, criza batea puternic la usile bugetului. Nimic despre punctul fix, iar incercarea de a jongla cu bugetul asumand venituri mari si mergand pe buza prapastiei cu gandul ca va fi mereu vreme buna e o naivitate in conditiile romanesti. De la entuziasmul din vara, cand veniturile erau mai mari decat cele prognozate, s-a ajuns in pragul iernii la disperare si, d
