Sorin Ioniţă: „Ca în filmele cu mafioţi, Predoiu a fost omul de rezervă trimis să rezolve misiunea în care predecesorul său, Chiuariu, eşuase“.

Una dintre cele mai bune strategii pentru a-ţi frăgezi partenerii într-o negociere şi a-i face să înghită ce vrei tu este să debutezi cu o propunere atât de scandaloasă, încât după aceea orice altceva aruncat pe masă la schimb să pară rezonabil.

Aşa a procedat PSD la Ministerul Administraţiei şi Internelor, lansând pe piaţă numele fostului general SPP Cătălin Voicu, cunoscut în lumea interlopă sub alintul „Naşul“ (şi conectat la ambele găşti acum la putere: prin Hrebenciuc la cea de stânga, iar prin Talpeş la cea de dreapta), doar pentru a se face apoi că se repliază pe soluţia centristă Gabriel Oprea, care numai centristă nu este. După ce opinia publică şi presa şi-au consumat indignarea tăvălindu-l pe pionul de sacrificiu Voicu, de s-au înroşit forumurile şi blogurile de dezvăluiri picante cu rotofeiul candidat, dl Oprea, la fel de bine legat de cei doi stăpâni, de astă-dată prin legături imobiliare RAAPPS-ist-ilfovene, a putut fi instalat în funcţia cu pricina.

Odată depăşit acest hop, trebuia găsită o şmecherie şi pentru a putea arunca la closet promisiunile din campanie cu reforma justiţiei. Aşa că s-a recurs la tehnica nr. 2: PDL şi PSD au pus de un mic balet cu figuri artistice, învârtindu-se puţin în cerc după schema „tu te faci că nu vrei omul meu, eu mă fac că nu vreau omul tău“, ca să închidă gura publicului comentator şi societăţii civile, cărora li se promisese un ministru independent. Iar în acest joc de scaune muzicale, ghici cine a prins locul câştigător? Ca să vezi, chiar actualul titular al portofoliului, dl Cătălin Predoiu, care este, nu-i aşa, super-detaşat de politică, fiind el doar membru PNL, adică al unui partid care s-a decis de vreun an că nu vrea să mai conteze