Fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi-a petrecut Revelionul ’88–89 acasă, împreună cu soţia şi câţiva prieteni apropiaţi.

"Pentru multă lume, amintirea acelor vremuri s-a estompat şi e normal să fie aşa. În general ne aducem aminte de lucrurile bune şi mai puţin de cele rele. E mult mai comod să trăieşti cu amintirile plăcute. Nimeni nu poate uita însă creşterea graduală a în­cor­dării, a neliniştilor sociale din acea perioadă. Oamenii voiau să se bucure. Aveau şi pentru ce. Munceau, învăţau, trăiau, până la urmă. Şi sărbătoarea face parte din viaţa omului. Numai că acea atmosferă apăsătoare era pentru români un soi de refuz al bucuriei. Tot ceea ce făceai îţi strica sărbătoarea, sta­tul la cozi, frigul din casă, întreruperile de curent, erau toate percepute ca o pedeapsă nemeritată şi, cum am mai spus, ca un refuz al bucuriei. Venind la răspunsul pe care trebuie să îl dau întrebării dumneavoastră, toată această apăsare i-a obligat pe mulţi români să iasă din spaţiul public, să sărbătorească Crăciunul şi Anul Nou strict în familie. Nimic din ceea ce se întâmpla în jurul tău nu sugera existenţa unei apropieri a Sărbătorilor. Chiar glumeam cu soţia în iarna acelui an, înainte de Anul Nou, spunând că poate ar trebui să luăm mici cadouri şi băieţilor care staţionau de mult prea multă vreme în faţa casei sau în faţa biroului. De fapt, Revelionul dinspre 1988 spre 1989 a fost un Revelion al spe­ranţei şi al aşteptării schimbării pentru majoritatea românilor. Inclusiv pentru mine. Am petrecut Revelionul acasă, împreună cu soţia şi câţiva prieteni apropiaţi. Era evident în acel timp pentru oricine că România nu putea rămâne în afara proceselor care se desfăşurau în estul continentului. Schimbarea plutea în aer, destui se gândeau însă că nu se va face niciodată. De aceea întrebarea dumneavoastră implică un răspuns istoric: a fost ultimul Revelion pe c