Cei 43 de braileni care si-au pierdut viata in decembrie 1989 au fost comemorati, ieri, pe platoul din fata Prefecturii, in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Libertatii Romaniei. Ceremonia a inceput la ora 10.00, in prezenta oficialitatilor locale, a reprezentantilor mai multor institutii ale statului si partide politice, a revolutionarilor, membri in diverse asociatii. Ca in fiecare an, cu aceasta ocazie, rudele citorva dintre eroii martiri au venit cu coliva si pachetele cu mincare, pe care le-au impartit, cu lacrimi in ochi, pentru pomenirea celor dragi.
Manifestarile organizate de oficialitati au debutat cu prezentarea onorului, salutul drapelului de lupta, trecerea in revista a garzii de onoare si intonarea Imnului National. Au urmat serviciul religios oficiat de un sobor de preoti si rostirea de alocutiuni, de catre prefectul Mihaela Marcu si Cristian Popescu, presedintele Asociatiei Ranitilor si Urmasilor Eroilor Martiri Braila. Au fost depuse, apoi, coroane de flori la Troita Eroilor Revolutiei, de catre Prefectura, Consiliul Judetean, Primarie, asociatiile de revolutionari, Garnizoana Braila, alte institutii ale statului si partidele politice. La final, Garda de Onoare a defilat, in acordurile Muzicii Militare a Garnizoanei.
Cei 43 de braileni care si-au pierdut viata in decembrie 1989 au fost comemorati, ieri, pe platoul din fata Prefecturii, in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Libertatii Romaniei. Ceremonia a inceput la ora 10.00, in prezenta oficialitatilor locale, a reprezentantilor mai multor institutii ale statului si partide politice, a revolutionarilor, membri in diverse asociatii. Ca in fiecare an, cu aceasta ocazie, rudele citorva dintre eroii martiri au venit cu coliva si pachetele cu mincare, pe care le-au impartit, cu lacrimi in ochi, pentru pomenirea celor dragi.
Manifestarile organizate de oficialitati au deb