Directorii de agenţii de stat nu vor mai putea lua salarii mai mari de 4.800 de lei pe lună. În opinia primului ministru Emil Boc, demnitarii trebuie să fie primii "care să strângă cureaua" şi nu se pot accepta salarii lunare, nejustificate, de până la 28.000. Sursa: Agerpres Cadoul neplăcut pe care guvernul l-a adus directorilor bugetari are ca scop "stoparea bugetarilor de lux".
Boc a mai precizat că "remuneraţia pentru şefii agenţiilor guvernamentale, regiilor autonome, companiilor naţionale, la care statul este acţionar, să se plafoneze la nivelul indemnizatiei pentru un secretar de stat". Astfel, salariile care ajungeau până la 28.000 lei pe lună vor aduce o economie considerabilă la bugetul de stat. Acum este rândul ministerului de Finanţe să calculeze cum anume vor fi redistribuite sumele de bani.
În plus, s-au suspendat, până pe 31 decembrie 2009 locurile vacante din instituţiile publice. "Se suspendă ocuparea posturile vacante care există în momentul de faţă, până la 31 decembrie 2009, inclusiv cele pentru care au fost începute procedurile de angajare, dar care nu au fost finalizate. Este vorba despre 145.000 de posturi".
Berceanu a concediat 24 de directori
Proaspăt intrat în funcţia de ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a început, în forţă, prima zi de lucru. Acesta a decis să elibereze din funcţie 24 de directori de regii autonome şi companii de stat, din cadrul ministerului.
Justificarea deciziei sale este legată tot de salarii.
"M-am hotărât să îi eliberez pe toţi cei 24 de directori din funcţie, pentru că m-am uitat pe salariile lor. Sumele arată cam aşa:
CFR - 187 milioane
Metrorex - 150 milioane
Autoritatea Aeronautică - 196 milioane
Aeroportul Henri Coandă - 210 milioane
În total, salariile acestor persoane ajung la 105.0