Comemorarea victimelor Revoluţiei nu se schimbă cu nimic, chiar dacă anii trec. Întrucât acum s-au împlinit 19 ani de la sângeroasele evenimente, nu 15 sau 20 – adică un număr rotund – ceremoniile s-au desfăşurat fără prea mare fast. Tricoloruri tăiate în mijloc, defilare militară, persoane publice care aduc coroane şi preoţi care citesc un lung pomelnic. Pe pomelnic sunt înşiruite numele a zeci de oameni obişnuiţi care au ieşit în acele zile pe străzi şi au devenit eroi fără voia lor. Nimeni nu ştie cine i-a ucis, aşa că tot ce primesc este… veşnică pomenire.

„Pe vremea lui Ceauşescu”

Pentru mulţi, 22 decembrie a rămas ziua în care ne aducem aminte de cum era „pe vremea lui Ceauşescu”. Pentru puţini, acele zile de decembrie nu vor fi uitate niciodată, chiar dacă nu au participat în mod decisiv la luptele de stradă. „Acum 19 ani am avut o săptămână în care nu am ajuns acasă. Aveam copii mici şi nu erau telefoane mobile pe atunci, ca să sun acasă. Eu eram şeful unei secţii de la Tractorul şi trebuia să gestionez armele care erau împărţite muncitorilor la Revoluţie. Am fost un participant activ la desfăşurarea Revoluţiei. Au fost nişte zile tulburi. Erau tot felul de zvonuri că s-au otrăvit puţurile de apă, lumea era panicată”, a mărturisit prefectul Emil Niţă.

Erou la 12 ani

Pentru rudele tinerilor care au fost împuşcaţi în plină stradă de aşa-zişii terorişti, tot acest spectacol n-a valorat nici cât o ceapă degerată. Ei n-au cerut eroi care să trăiască veşnic cu numele pe o placă de marmură, însă dacă aceştia au trebuit să plătească cu viaţa pentru libertate, măcar să se afle adevărul. Eroul „Adrian Florin” avea numai 12 ani în 1989. Pe 22 decembrie a ieşit în faţa sediului Comitetului Judeţean de partid. A fost găsit două zile mai târziu la morgă, cu un glonţ în piept.

„Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Asta am vrea să aflăm şi n